Episcopul Huşilor, Ignatie spune că nu îl acuză de islamofobie pe sociologul Gelu Duminică ”din „delicateţe”, mi-e frică să nu turtesc, în mod intolerant, moalele capului ideologiei totalitare a progresismului”.
”Pentru dl Gelu Duminică, România e totuna cu Afganistanul, având în vedere faptul că în socoteala dânsului ortodocşii de aici pot fi asemuiţi lejer cu talibanii de acolo. Cum noi suntem majoritari, oricând România poate fi identificată cu Afganistanul. Simplu. Tastatura e gratis şi pixelii suportă orice.
Întreb şi eu retoric (şi cu puţin sarcasm): dacă în România e ca în Afganistan, de ce dl Gelu Dumnică nu emigrează într-o altă ţară din Europa?
Sunt mai mult decât convins că dacă o asemuire de felul acesta ar fi venit din partea unui conservator (evident, ortodox, chiar dacă printre conservatorii români pot fi şi catolici sau neoprotestanţi), autorul respectiv ar fi fost vrednic de blam şi răstignire pe stâlpul infamiei publice. În schimb, dacă această comparaţie vine din partea unuia care susţine „reveriile «diversităţii fericite»” (Pierre Manent, Mulsumanii, obstacolul inedit: situaţia Franţei, cu o prefaţă a autorului pentru ediţia în limba română, traducere şi note de Cristian Preda, Iaşi, Editura Adenium, 2016, p. 68), este semn de „binecuvântare” şi nestăpânită bucurie.
Nu cred că se impune să demontez absurditatea şi gratuitatea comparaţiei, care trădează ură faţă de cei care nu validează ideologia progresistă, predicată cu sârg pe unele ecrane ale posturilor de televiziune, unde este şic să fie invitaţi agenţii diversităţii, cum este artizanul acestui procedeu literar, al cărui „conţinut spiritual” este „toleranţa şi duhul de pace” faţă de ortodocşii din „Afganistanul” Europei.
Absurdul, ca şi prostia, dacă tot suntem în lumea minunată a comparaţiilor, sunt incasabile, când cel care le susţine doreşte să se eternizeze prin ele.
De asemenea, nu îmi voi permite luxul de a-l suspecta pe dl Gelu Duminică de islamofobie, pentru că, din „delicateţe”, mi-e frică să nu turtesc, în mod intolerant, moalele capului ideologiei totalitare a progresismului, care se vrea, dar parcă nu prea îi iese tot timpul, să fie inclusivă, chiar şi pentru „talibanii ortodocşi”.
Probabil că nici sociologia nu mai este capabilă de a fi inclusivă, cînd vine vorba de „talibanii ortodocşi”.
Şi pentru că tot suntem în Afganistan, îngăduit să-mi fie dreptul de a pastişa pe „de-a-ndoaselea” (că aşa iese adevărul la iveală), în duh „autentic talibănesc ortodox”, textul tradus din engleză de dl Gelu Duminică:
„Pentru cine nu ştie, agenda publică creştin-ortodoxă din România include:
– interzicerea „dreptului” de a abroga, senin şi inconştient, în numele „dreptului de a decide asupra propriului corp” „dreptul la viaţă al fiecărui copil” (articolul 6, Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului; bănuiesc că un progresist, când o mamă rămâne însărcinată, nu va spune niciodată că „port în pântece un morman de carne”, ci un copil);
– eliminarea oricărei pretenţii utopice de laicitate a statului, pentru că până în prezent nu s-a dovedit că o societate, „cealaltă componentă a organizării politice moderne” poate fi „neutralizată”, în totalitate, din punct de vedere religios (Pierre Manent, op.cit., p. 32: „O asemenea reprezentare, de care aveţi dreptul să vă entuziasmaţi, nu seamănă deloc cu experienţa efectivă a laicităţii franceze, care include nu doar separarea dintre stat şi Biserică, ci şi cooperarea şi întrepătrunderea dintre statul laic şi o societate creştină, profund marcată de creştinism”);
– condamnarea propagandei ideologiei totalitare, agresive şi resentimentare a minorităţilor sexuale faţă de majoritatea heterosexuală;
– asumarea studierii religiei ca materie opţională, nu „principală”, care se justifică având în vedere identitatea şi dimensiunea spirituală a persoanei umane;
– susţinerea tezei că evidenţele ştiinţifice şi experienţele religioase nu trebuie să se submineze reciproc;
Vă rog să înlocuiţi «talibani ortodocşi» cu «progresişti» (a se înţelege politicienii care au transformat progresimul într-o religie, al cărei zeu este corectitudinea politică) şi să vă gândiţi la ce se întâmplă aici, la noi, în România. Şi să-mi explicaţi şi mie cum Dumnezeu văd că unii critică fix ceea ce susţin că e bine să facem în România (sic)”.
Drept concluzie, vă adresez urarea: bine aţi venit în Afganistanul dlui Gelu Duminică!”, scrie PS Ignatie pe site-ul marginaliaetc.ro.