Embargoul pe gazele rusești va duce la creșterea inflației în Europa

Țările europene, care se confruntă deja cu o inflație record, riscă să își agraveze situația prin decizia de a întrerupe aprovizionarea cu petrol rusesc. În timp ce președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, promite că embargoul planificat va fi pus în aplicare „într-un mod care să ne permită nouă și partenerilor noștri să ne asigurăm rute alternative de aprovizionare”, ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a avertizat că cea mai mare economie a regiunii va avea de suferit, menționând posibile penurii și o presiune suplimentară asupra prețurilor, transmite Profit.ro.

Măsura este văzută, totuși, ca fiind mai ușor de gestionat decât întreruperea fluxurilor de gaze naturale rusești, scrie Bloomberg. Însă o interdicție a petrolului lasă lumea cu mai puține rezerve, în condițiile în care SUA și Europa se confruntă cu cea mai rapidă inflație din ultimele decenii, alături de o încredere șubrezită din cauza războiului din Ucraina. 

FMI estimează că economia UE ar scădea cu aproximativ 3% în 2023 fără importurile de petrol și gaze naturale rusești. În cazul Germaniei, Bundesbank spune că activitatea riscă să se reducă cu aproape 2% în 2022, dacă un embargo energetic va duce la restricții pentru furnizorii de energie și industrie.

Unii analiști au susținut că impactul ar fi mai puțin sever și că economia ar putea face față șocului. Economistul Holger Schmieding, de la Berenberg, spune că Europa ar putea renunța treptat la petrolul rusesc până la sfârșitul anului fără a provoca penurii și creșteri dramatice ale prețurilor.

UBS Global Wealth Management a declarat că, deși impactul embargoului asupra creșterii economice a Europei va putea fi gestionat, incertitudinea privind aprovizionarea va menține, probabil, suportul pentru creșterea prețurilor energiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare