Elveţia rupe negocierile cu UE

Elveţia a decis să pună capăt negocierilor privind relaţiile sale cu Uniunea Europeană, a anunţat miercuri, după luni de tergiversări, executivul de la Berna, pe fondul opoziţiei interne inflexibile faţă de un acord care ar fi simplificat şi întărit relaţiile Confederaţiei cu principalul său partener comercial, dar despre care aceasta consideră că i-ar fi pus în pericol politica în domeniul migraţiei, transmit Reuters şi AFP conform Agerpres.

Vorbind într-o conferinţă de presă, preşedintele elveţian Guy Parmelin a anunţat că ţara sa ‘pune capăt’ negocierilor cu privire la acordul ce viza omogenizarea cadrului juridic referitor la participarea Elveţiei la piaţa unică a UE şi instaurarea unui mecanism de reglementare a diferendelor.

Guvernul de la Berna a concluzionat că se menţin diferenţe substanţiale cu UE în ce priveşte aspecte-cheie ale acordului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare