Eliberarea condiționată pentru „fata afgană cu ochi verzi” a fost respinsă de un tribunal din Pakistan

Un tribunal din Pakistan a respins miercuri cererea de eliberare condiționată pentru Sharbat Gula, fata afgană cu ochi verzi devenită celebră după ce o fotografie cu ea a fost publicată pe coperta revistei National Geographic, aceasta fiind în prezent acuzată de obținerea unor acte de identitate pakistaneze false, informează AFP.

Sharbat Gula a fost arestată săptămâna trecută, fiind acuzată, la fel ca alte mii de refugiați afgani din Pakistan, că ar fi obținut în mod fraudulos o carte de identitate pakistaneză.

Tulburătoarea fotografie cu Sharbat Gula, cu ochii săi verzi puși în valoare de eșarfa sa roșie, a fost făcută într-o tabără de refugiați afgani din Pakistan, de către fotograful american Steve McCurry.

Publicată în 1984, această fotografie s-a numărat printre cele mai cunoscute din istoria revistei americane și a propulsat-o pe adolescenta de atunci la rangul de „icoană a poporului afgan”, pe atunci sub ocupație sovietică.

Ministrul de interne pakistanez, Chaudhry Nisar Ali Khan, a dat duminică asigurări că va „reanaliza acest dosar dintr-un punct de vedere umanitar”, dând de înțeles că Sharbat Gula va fi eliberată în scurtă vreme.

Miercuri, însă, un judecător din orașul Peshawar a respins cererea de eliberare condiționată, declarându-se prea puțin convins de argumentele apărării.

Sharbat Gula a obținut două documente de identitate, a subliniat judecătorul Farah Jamshed în verdictul său, care intervine la aproape doi ani de anchetă. „Prin urmare, în două ocazii ea s-a dat drept cetățeancă pakistaneză, fără să fi obținut în mod legal acest statut”, a spus judecătorul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Articole relationate

    Categorii populare