spot_img
2.7 C
București
joi, decembrie 26, 2024
AcasăDezvaluiriElena Udrea și Alina Bica, două piei puse în băț ca să-i...

Elena Udrea și Alina Bica, două piei puse în băț ca să-i sperie pe unii

-

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS)

Elena Udrea și Alina Bica stau cam de mult timp, deja, după gratii, peste ocean, în timp ce în țară legenda crește văzînd cu ochii: fostul ministru și fosta șefă a DIICOT refuză, pare-se, să colaboreze cu FBI, care vrea să dea de urma unor sute de milioane de dolari pierdute de CIA prin România. Dar FBI nu se lasă. Insistă. Și le ține pe cele două la răcoare pînă își va fi atins scopul. Nu e clar dacă aura de legendă le încălzește pe cele două ”foste”, mai ales că ele, săracele, sunt singurele care știu adevărul. Acela că sunt doi piei puse în băț ca-n ”Planeta Maimuțelor”, ca să-i sperie pe unii, în numele unor jocuri politice străine de țara de baștină.

Legendele au luat startul imediat după arestarea celor două, în octombrie, și e firesc, pînă la un punct, să fie așa, în absența unor informații oficiale. Ne amintim că cea mai răspîndită era teza potrivit căreia serviciile secrete de la noi au aranjat cu cele din Costa Rica să fie arestate acolo, ca să acopere scandalul ordonanțelor privind justiția pe care ar fi urmat să lea dea guvernul.

Apoi, s-a răspîndit și mai vertiginos povestea că cele două ar colabora cu FBI, interesat să dea de urma a 200 de milioane de dolari din care CIA voia să construiască o închisoare specială la București, dar banii au fost deturnați. Ori că s-ar urmări niscaiva activități necurate ale lui Mark Gittenstein, fost ambasador și șef al fondului ”Proprietatea”. Sau de ceva împotriva lui Băsescu. De aici, prezumtive informații-bombă scurse direct din celula Elenei Udrea în presa de la noi, mai ales pe filiera Realitatea TV.
Dacă Udrea & Bica au fost abordate de FBI, trebuie că se țin dîrze, mai ceva ca Ana lui Manole, că altfel vărsau tot în două ceasuri și erau libere de mult.

Bazaconii mai mari sunt greu de imaginat, începînd cu suma enormă dedicată de CIA construirii unei închisori secrete și ilegale la București. O asemenea facilitate găzduiește nu o armată de sute de prizonieri, ci doar cîțiva inși care trebuie interogați urgent prin proceduri speciale, absolut ilegale și inumane.
Nu aveai nevoie, deci, de o clădire cît Intercontinentalul, deși cu banii ăia putea fi cumpărat respectivul hotel.
În plus, o clădire construită special însemna lăsarea de urme palpabile pentru o eventuală anchetă internațională.
În fine, să mai rîdem de absurditatea altei idei: FBI, anchetînd colegial o operațiune clandestină a CIA.
Ceva ce nu vom întîlni nici în cele mai tîmpite filme de spionaj, știută fiind ura dintre cele două entități.

Chiar și dacă ar fi fost așa, prin absurd, nu era nevoie de Udrea pentru informații, atît timp cît serviciile secrete autohtone sunt pline de oameni ai americanilor. În plus, oricît de influentă ar fi fost ministresa Turismului, e greu de crezut că avea acces la informații chiar atît de grele.

Nu mai vorbim că asta nu ar explica de ce a fost luată la pachet și Bica, fostul procuror neavînd nici atît acces la informații de prim rang în stat.

Pe 4 octombrie, opinam, într-un material, că e posibil ca FBI să se fi implicat în arestarea celor două, dar strict în ideea reimpulsionării campaniei anticorupție de la noi grație mesajului indirect că cei condamnați nu pot fi nicăieri în siguranță. O teză care s-a fîsîit, ulterior, ca mai toată campania anticorupție de la noi.

Mult mai probabilă consideram la acea vreme, însă, o altă ipoteză.
Una care se confirmă pas cu pas, în opinia noastră.
Aceea că Elena Udrea și Alina Bica au fost de la început două piei puse în par ca să sperie intrușii.

Și vor rămîne ca atare pînă la final, adică la mai mult ca certa extrădare.

Aminteam în respectivul material marea problemă a noului președinte costarican, Carlos Alvorado Quesada, aceea că venise la putere, la începutul acestui an, cu promisiunea majoră că va pune capăt practicilor fostei președinții, care transformaseră micuțul stat latino-american în paradisul fugăriților de Interpol.
În Costa Rica se puseseră la cale, în ultimii ani, veritabile filiere – sub pulpana factorului politic și a justiției – de aducere și ”aclimatizare” a fugarilor de lux din diverse state ale lumii. Prin fugari de lux însemnînd oameni cu bani. Presa de la noi și de la ei dezvăluia chiar existența unei filiere românești de acest tip.

Venirea Elenei Udrea, ne mai amintim, produsese de la bun început valuri de proteste în rîndul cetățenilor, materializate prin postări nervoase pe siteurile presei autohtone.

Timpul trecea, iar Udrea începuse să devină sfidătoare, de-a dreptul, bomboana pe colivă fiind celebrul pictorial din ”Viva”.

Răstimp, Quesada se confrunta tot mai des cu acuzația că nu-și respectă promisiunile electorale.
Puțin înaintea arestării celor două, s-a ajuns la un punct-cheie: protestatari nervoși aruncaseră cu obiecte în președinte, ziua în amiaza mare.

E limpede că Alvorado Quesada a înțeles, la un moment dat, că trebuie să acționeze urgent.
Să dea satisfacție marelui public și, în același timp, un semnal către amatorii de refugiu în țara sa că vremurile bune au apus.

Numai așa se explică arestarea – abuzivă, oricum ai da-o, totuși – a două femei care nu prezentau pericol public, stăteau de luni de zile libere, iar una era chiar proaspătă mamă.
Și numai așa se explică ținerea lor după gratii o perioadă atît de lungă.
Și care se va mai lungi mult și bine.

Și așa se explică și prezența la arestare a oamenilor serviciului secret, care în Costa Rica lucrează exclusiv pentru președinte.
Ieri, justiția a respins din nou cererea lor de eliberare, dar nu numai atît. Ministerul Public costarican a anunțat că cele două vor sta după gratii pînă se soluționează cererea de azil politic, ba chiar pînă cînd – în cazul unui refuz – vor fi recuperate de țara de origine.
Cum legea prevede pentru asta un termen de maxim două luni, peste cel de un an necesar analizării cererii de azil, rezultă că cele două ar putea sta chiar pînă la finele iernii în închisoare ori și mai mult.

Suficient pentru ca mesajul lui Carlos Quesada să devină limpede pentru toată lumea.

Important de menționat, chiar în aceste zile, președintele Costa Rică a participat la al 26-lea Summit al șefilor de stat și de guvern din America Latină, în discursul rostit acolo figurînd la loc de cinste problematica solicitanților de azil și a emigranților.

”Costa Rica a înregistrat o creștere a fluxurilor migratorii și a cererilor de azil. Chiar și în fața presiunii economice și a unor voci nervoase, noi am răspuns într-o manieră ordonată, responsabilă și de susținere. Punînd pe prim plan respectul, demnitatea și securitatea oamenilor. În acest scop, o altă punte pe care va trebui să o consolidăm este cooperarea” a spus Quesada în discurs.

Tot el a amintit că, la respectivul summit, Costa Rica a prezentat un raport complet privind migrația și refugiul, în care se analizează provocările și oportunitățile dinamicii fluxurilor mixte migraționiste la nivel mondial.
Este încă o dovadă că președintele costarican a înțeles că se confruntă cu o mare problemă – cea a azilanților de lux și cea a emigranților, mai ales după tensiunile sociale din Nicaragua – și că este nevoit să ia măsuri forte.
Or, dacă problema emigranților e mai complicată, cea a fugăriților de justițiile altor țări se poate rezolva mai simplu: faci un exemplu din două românce și le agăți, cum spuneam, pieile în par, ca să înțeleagă toată lumea că statul costarican nu mai e paradisul de altădată.
Ceea ce, pentru Udrea și Bica, e o dublă veste proastă: nu doar că vor fi aduse pachet în țară, dar pînă cînd asta se va întîmpla nu prea vor mai vedea lumina zilei din afara pușcăriei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img