Cazul răpirii și violării a celor două fetițe din Brașov de către un recidivist arată a mia oară cât de proastă este politica penală pe care o avem concepută de Macovei, procuror comunist, și continuată din incompetență, frică sau oportunism de alți miniștri ai justiției. Cel mai important aspect discutat aici este recidiva. Mai mult de jumătate dintre infractori sunt recidiviști, iar gradul de recidivă din România este cel mai mare din Europa.Deci statul român nu este în stare să-i reabiliteze pe cei care încalcă legea, să îi reintegreze în societate după executarea pedepsei, afirmă pe Facebook Elena Udrea.
CE MAI SUSȚINE ELENA UDREA:
Motivele sunt simple, dacă cineva ar fi interesat să le afle, pe de o parte, pușcăriile românești sunt fabrici de infractori, pe de altă parte, autoritățile sunt total dezinteresate de ceea ce se întâmplă cu un deținut dupa ce pleacă din închisoare.
Aproape nimeni nu iese reabilitat dintr-o pușcărie, cei răi ies și mai răi, cei care ar avea o șansă la îndreptare, după ani de detenție în condiții inumane, ies înrăiți, frustrați, cu dorinta de răzbunare, iar cei care sunt aici dintr-o greșeala a lor sau a justiției nu au nevoie sa fie reabilitați oricum.
Supraaglomerarea cu mult peste limitele admise, înghesuirea de-a valma a tututor categoriilor de deținuți, punerea la un loc a celor sănătoși cu cei bolnavi psihic prezenți în număr uriaș în pușcării (spre exemplu, la Târgșor sunt 170 de bolnave psihic din aproape 500 de femei), lipsa condițiilor de igienă, lipsa asistenței medicale potrivite, lipsa unor programe și activități eficiente de reabilitare, personalul insuficient, faptul că oamenii stau degeaba, fără să muncească ani de zile, plus multe altele duc la consolidarea și acutizarea comportamentul antisocial și infracțional al celor care trec prin pușcăriile românești.
Chiar și așa, statul plătește mai mult decât alocația pentru un copil sau cât plătește pentru un pacient, iar la CEDO suntem cea mai condamnată țară din cauza condițiilor din penitenciar și suntem puși să dăm despăgubiri de zeci de milioane de euro.
Nu recursul compensatoriu este problema, cum se repetă papagalicește în media; cine nu s-a reabilitat în 6 ani, e clar că nu s-ar reabilita în încă 4-6 luni în plus.
Problema este legislația proastă privind executarea pedepselor, lipsa monitorizării celor considerați periculoși după eliberare.
Personalul ANP, în lipsa unor condiții decente de muncă, dificultatea de a lucra într-un astfel de mediu și salariile mici, fac ca numărul angajaților sa fie tot mai insuficient.
Așa că încetați cu această tâmpenie că pușcăria este panaceu și, ca urmare, orice încălcare de lege trebuie să ducă la pușcărie.
Această viziune de sorginte macoveistă este un bumerang foarte puternic împotriva societății.
Există și alte modalități mult mai eficiente și benefice pentru societate de a-i pedepsi pe cei care încalcă legea, cum ar fi să îi pui să plătească amenzi corespunzătoare sau să îi pui să muncească pentru comunitate, nu comunitatea pentru ei.
În plus, munca este un mijloc mai bun de reabilitare decât statul degeaba ani de zile într-un focar infracțional, cum este pușcăria.
Cred ca pe miniștrii justiției și de interne i-ar ajuta să stea măcar o lună la pușcărie ca să îi facă o strategie inteligentă de combatere a infracționalității și a recidivei.
P.S: personal, nu mă plâng de condițiile din penitenciar, unde stau printr-un abuz de necrezut al justiției. Eu mă adaptez la orice situație, și aici, la Targsor, măcar angajații ANP și cabinetul medical fac o muncă eroică, în situația de lipsuri cu care se confruntă și ei, ca și deținutele. Eu încerc să scot ceva bun din acest abuz care mi se întâmplă, arătând realitățile din penitenciare, consecințele asupra societății și ce s-ar putea face pentru a îndrepta lucrurile.
