A fost în destinul meu să cunosc această experiență, a declarat Elena Udrea joi la prânz, în jurul orei 14.00, când a fost eliberată de la Penitenciarul Târgșor. Am privit superficial unele lucruri, a precizat fostul ministru. Ea a lăudat conducerea penitenciarului Târgșor.
Elena Udrea a fost eliberată joi după aproape trei luni de arest. „A fost destinul meu să trec print-o experință din asta. Multe lucruri nu am știut și le-am tratat superficial. Astazi sunt 10.000 de oameni care își pun speranța că, ieșind de aici, o să fac ceva și pentru ei”, a explicat Udrea.
Voi rămâne în politică, a mai anunțat Udrea. Justiția nu trebuie făcută cu răzbunare, a susținut fostul ministru al Dezvoltării. Îi mulțumesc președintelui Traian Băsescu că are încredere în mine, a mai spus Udrea.
Aici, la Târgşor, echipa care conduce această instituţie este formată din oameni minunaţi care încearcă cu foarte mult suflet că compenseze lipsa resurselor. Au nevoie de sprijin. Femeile de aici au acasă familii, copii, poate au greşit, dar merită să trăiască aici decent. Nu a fost uşor, ştiam ce mă aşteaptă de ani, sunt parte a clasei politice şi ştiu ce se poate întâmpla atunci când măcar o parte din justiţie se lasă controlată dacă nu de politicieni, atunci de orgolii.Faptul că am putut să ies azi pe această poartă arată că justiţia are o şansă, există profesionişti, oameni curajosi, corecţi care pot face ca justiţia să fie dreaptă. Mă bucur că ies de aici, am primit sute de scrisori de la oameni ajunşi în spatele gratiilor care îşi pun speranţa că voi putea schimba ceva. Voi rămâne în politică pentru că sunt foarte multe lucruri de schimbat, a spus Udrea.
Le mulţumesc celor care au vorbit cu onestitate despre situaţia în care mă aflam, şi în mod special preşedintelui Traian Băsescu pentru că a continuat să creadă în mine.Poate s-au generat frustrări, politicienii nu sunt iubiţi, dar dacă ar fi să pedepsim clasa politică, ar trebui să fiu printre ultimii pedepsiţi, a susținut fostul ministru.