spot_img
sâmbătă, 21 februarie, 2026
-1.9 C
București

El Chapo susține că nu a avut un proces corect

Fostul lider al cartelului mexican Sinaloa, Joaquin Guzman, cunoscut şi drept El Chapo, i-a cerut marţi unui judecător din SUA să judece din nou cazul său, susţinând că atitudinea juraţilor l-a privat de dreptul său constituţional la un proces corect, transmit Reuters și Agerpres.

Într-o cerere adresată tribunalului federal din Brooklyn (New York), avocaţii lui Guzman citează o relatare din 20 februarie a Vice News conform căreia un jurat anonim a declarat că cel puţin alţi cinci juraţi au încălcat procedurile juridice în timpul celor 11 săptămâni ale procesului.

Avocaţii au afirmat că juraţii au fost expuşi unei avalanşe de informaţii neadmise în proces, printre care relatări bazate pe documente din rechizitoriu conform cărora Guzman a violat fete, unele în vârstă de 13 ani, ceea ce a afectat imparţialitatea juraţilor. Anterior, Guzman a respins acuzaţiile de viol.

John Marzulli, purtător de cuvânt al procurorului Richard Donoghue, care l-a pus sub acuzare pe Joaquin Guzman, a refuzat să facă vreun comentariu.

Guzman a fost extrădat în Statele Unite în ianuarie 2017, după două evadări în Mexic. El fusese arestat pe teritoriul mexican în 2016.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare