Salariile în România nu trebuie să crească mai rapid decât productivitatea, pensiile să nu crească mai rapid decât salariile, economia să fie integrată deplin în lanțurile de producție europene și să se asigure un excedent în materie de energie și de produse alimentare, sunt în opinia lui Valentin Lazea, economist șef la Banca Națională a României, câteva dintre precondițiile pentru asigurarea criteriilor de convergență.
Economistul șef al BNR a menționat aceste precondiții la summit-ul ‘Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană’ și a precizat că este vorba despre opinia sa și nu reprezintă poziția oficială a Băncii Centrale.
‘Sunt câteva precondiții pentru a putea să reluăm convergența la un nivel superior. Unu – salariile să nu crească mai rapid decât productivitatea, an de an, pe termen lung. Doi – pensiile să nu crească mai rapid decât salariile. Trei – integrarea mai deplină a economiei în lanțurile de producție europene, chiar dacă tendințele și tentațiile sunt ca fiecare economie să se descurce cum poate. Și, nu în ultimul rând, asigurarea autosuficienței și chiar a unui excedent în materie de energie și de produse alimentare, pentru că un stat trebuie să aibă acest minim de existență, energie și alimente, încât să-și satisfacă necesitățile interne și chiar să exporte’, a spus Lazea.
Potrivit economistului, cauzele încetinirii procesului de convergență sunt legate de ‘ignorarea completă a echilibrelor macroeconomice’.
‘Dacă vorbim despre cauzele încetinirii procesului de convergență, acestea se regăsesc în faptul că, până în prezent, convergența s-a făcut prin ignorarea completă a echilibrelor macroeconomice. Deficitul bugetar, deficitul de cont curent, inflația au fost indicatori care n-au interesat aproape pe nimeni dintre decidenți. Ca atare, România a ajuns pe ultimul loc din Uniunea Europeană la acești trei indicatori. Nu poți să speri să continui să convergi când ai aceste pietre de moară agățate de picioare’, a explicat Lazea.
El consideră că mai sunt și alte cauze de încetinire a procesului de convergență.
‘E dominația politicului asupra fiscalului. De prea puține ori în guverne se face auzită vocea ministrului de Finanțe. În orice țară dezvoltată, ministrul de Finanțe este cel care are drept de veto în Guvern. El are pâinea și cuțitul. La noi, ministrul de Finanțe, de regulă, în Guvern, este omul care preia cererile și se străduiește să le acomodeze cu cât posibil mai mult. Nu este al doilea ca putere după prim-ministru, cum normal ar trebui să fie. Deci, avem o problemă instituțională gravă. Apoi, nu numai că înăuntrul guvernelor ministrul de Finanțe nu este ascultat, ci avem dominanța fiscală asupra politicii monetare. Cu alte cuvinte, ignorarea consecințelor inflaționiste ale diverselor politici fiscale, inclusiv cadouri electorale etc. E și credința absurdă că Banca Centrală ar putea corecta orice dezechilibre create prin politicile fiscale. Iar obiceiul de a supra-contracta uneori cu 200% sau 300%, lucru care, e valabil nu numai pentru fondurile europene, e valabil și înăuntrul bugetului României… Filosofia care predomină este: ‘lasă să prind și eu acolo o bucățică’ și nu contează dacă proiectul se va desfășura pe 5 ani, pe 10 ani sau pe 50 de ani. Ãsta este un defect de gândire și de abordare care are cauze adânci structurale și la care va trebui renunțat’, a mai spus specialistul BNR.
