Ecaterina Andronescu, de partea lui Zgonea si Dragnea: PSD ar trebui să organizeze, cât mai repede, un congres

Vicepreședintele PSD Ecaterina Andronescu a declarat vineri, într-o conferință de presă la Oradea, că este necesară organizarea cât mai curând a unui congres pentru alegerea unui președinte al partidului, conform Agerpres.

‘Nu cred că PSD se află într-o situație în care toată lumea ne vede în dezmembrare sau în dezagregare. Departe de a fi în această situație. Cred că preocuparea noastră și puterea PSD stă în organizațiile județene, care, fără îndoială, nu numai din județul Bihor, din județele prin care adesea trec, sunt organizații puternice și care ne pun în situația să clarificăm cât se poate de repede problemele de la vârful partidului în ce privește asigurarea conducerii pe următoarea perioadă de timp. Cred că este nevoie de un congres pe care să-l organizăm cât mai repede cu putință, ca prin votul colegilor să fie un președinte legitimat de vot și în spatele căruia să ne așezăm pentru a demara rezolvarea problemelor pe care le avem’, a afirmat Ecaterina Andronescu.

Ea a adăugat că are încredere în colegii săi, care ‘cu inteligență, înțelepciune și pricepere’ vor trece destul de repede peste acest moment, care, din exterior, pare mai dificil.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare