COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Goana primăriilor după succes facil e încurajată de ideea greșită că cetățeanul are în permanenţă nevoie de asistență și că rostul puterii publice constă într-o formă de tutelă protectoare.
Agitația din București pe tema furtunii care urma să vină și nu a mai venit nu este un accident. Era aproape necesar să se întâmple ce s-a întâmplat pentru că de mulți ani de zile în România se trăiește într-o ambianță de teroare meteorologică. Televiziunile au transformat anodinul buletin meteo de odinioară într-un veritabil show, ca peste tot în lume de altfel, dar în plus au făcut din el un eveniment în sine.
A contribuit poate și așteptarea publicului și sensibilitatea lui specială pentru catastrofă, dar televiziunea nu a făcut deloc economie de mijloace, oferindu-i o succesiune pasionantă de alerte în care se succed codurile de toate culorile: cod galben, cod portocoliu, cod roșu, într-un crescendo care duce până la apoplexie. E un lung serial TV cu suspens. Vara în București, cei vârstnici mai ales, legați de casă și de televizor, participă înfrigurați la aceste anunțuri care par să ritmeze viața publică într-o cadență periculoasă, dar, dintr-o dată, pasionantă. E uimitor câtă trecere pot avea aceste anunțuri, în majoritatea cazurilor cu totul inutile!
Succesul lor ne face să credem că asistăm mai curând la un joc de societate, unul nevinovat, dar care întreține, din păcate, ideea dăunătoare că spațiul public și viața de zi cu zi a cetățenilor nu sunt încă suficient reglementate și că autoritățile ar trebui să facă mereu și mereu mai mult pentru a proteja viața cetățenilor.
Arătam iarna trecută că școlile au fost închise arbitrar, vreo două zile la rând, căci zăpada nu blocase cu adevărat circulația, dar teroarea meteorologică stimulează mereu ideea că o bună administrare este una a supra-reglementării și a supra-protecției și că edilii nu ar fi niciodată suficient de protectivi. Din cauza aceasta primarii care trăiesc într-un mediu politic foarte critic se simt îndemnați să manifeste mereu mai mult zel, nu în sarcini serioase și care nu sunt expuse vederii publice, ci în tot soiul de exhibiționisme protective.
E facil, dar eficient. Din păcate critica publicului e alimentată prea mult de aceste emoții superficiale și pasagere cum sunt furtunile sau zăpezile, iar primarii cu telesensibilitate ridicată preiau mesajul și emit noi și noi dispoziții menite ”să protejeze” și să le adeverească devotamentul. De exemplu o primărie care eșuează sistematic în ce privește curățenia străzilor, instalează vara corturi cu aparate de apă rece, fapt lăudabil cu siguranță, dar care arată clar că acțiunile superficial protective sunt mai importante în ochii edililor decât sarcinile lor de bază.
Goana asta după succes facil e încurajată însă de ideea că cetățeanul este o ființă care are în permanenţă nevoie de asistență și că rostul puterii publice constă într-o formă de tutelă menită să-l scutească pe cetățean de propria sa responsabilitate. Am văzut asta și în cazul incendiului de la clubul Colectiv atunci când problema avizelor de incendiu de la primărie a fost exagerată peste măsură, atenuând responsabilitatea morală directă a celor implicați. Iar consecința acelui raționament a fost un impas administrativ rizibil, căci s-a vădit ulterior că majoritatea locurilor publice ar fi trebuit de fapt închise imediat din lipsa avizelor de funcționare.
În cele din urmă însă panica meteo rămâne un fenomen misterios apărut în ultimii 15-20 de ani și nu este clar dacă e numai o psihoză tele-politică sau dacă nu cumva s-a modifcat ceva mai profund în felul românilor de a percepe viața urbană.
