COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Rolf Wenkel.
Cinci înţelepţi iau la puricat politica BCE şi nu sunt tocmai încântaţi. Păcat că nimei nu îi ascultă.
Cinci profesori, 12 capitole, peste 500 de pagini şi un raport de care cancelara germană ia act cu zâmbetul pe buze, pentru ca mai apoi, din păcate, să-l aşeze, invariabil, în sertarul uitării. Acesta este destinul raportului anual întocmit de un consiliu consultativ pentru evaluarea dezvoltării economice.
Păcat, mare păcat că lumea politică ignoră cu obstinaţie sfaturile utile ale acestui document. În evaluarea pe care au întocmit-o, autorii vorbesc despre „timpul reformelor” şi consideră că „nici măcar guvernul german nu s-a folosit de mersul bun al economiei în ultimii ani pentru a face reforme utile”. Firesc, un astfel de avertisment nu este citit cu plăcere de niciun politician.
Banca Centrală Europeană ascunde problemele
Rolf Wenkel, DW
Într-o asemenea ipostază se află, probabil, şi Mario Draghi, italianul în vârstă de 69 de ani, care a sărbătorit la 1 noiembrie cinci ani de activitate ca şef al Băncii Centrale Europene. Politica sa monetară foarte expansivă este luată la bani mărunţi de cei cinci profesori. În buna tradiţie a vorbitorilor romani, adversarul este mai întâi lăudat: „În zona euro, politica monetară a BCE a contribuit substanţial la creşterea economică”, scrie consiliul de experţi menţionat.
Destinatarul opiniilor tranşante formulate de cei cinci înţelepţi este ridicat în slăvi doar pentru a putea fi trântit mai năprasnic la pământ, un pic mai târziu. Acest vechi truc retoric al romanilor – captatio benevolentiae – face ravagii în raportul celor cinci învăţaţi: „Zelul reformist este paralizat, iar unele ţări din zona euro au uitat de disciplina bugetară atât de necesară. Politica BCE acoperă aceste probleme şi periclitează stabilitatea pieţelor financiare din ce în ce mai mult”.
Împărţirea greşită a sarcinilor
Ar fi frumos dacă sărbătoritul italian de la Frankfurt ar pune aceste cuvinte la inimă. Pentru consiliul de experți care semnează raportul anual privind economia, politica monetară deosebit de relaxată a Băncii Centrale Europene indică o împărţire incorectă a sarcinilor: „Creşterea permanentă a economiei nu se poate înfăptui cu măsuri politico-fiscale”. Cu alte cuvinte: o bancă centrală poate oferi, într-adevăr, condiţiile unei relansări, dar aceasta poate fi realizată numai de antreprenorii optimişti, care iau banii ieftini ai băncii centrale și investesc masiv.
Din păcate, spun cei cinci profesori, „creșterea în zona euro nu se poate autosusţine, pentru că există încă probleme structurale semnificative”. Mario Draghi a fost împins de la spate, în principal de ţările din sudul zonei euro, să susţină o politică monetară laxă, care să ofere mai mult timp guvernelor din această regiune.
Întrebarea este: timp pentru ce? Pentru reforme, evident. Păi, şi unde sunt reformele astea? Totuşi, să reamintim în acest context că Mario Draghi solicită de multă vreme reforme structurale din partea statelor uniunii monetare. Din postura de persoană realistă, el ar trebui să admită că tocmai politica sa monetară ultra-libertină diminuează presiunea care ar trebui să împingă guvernele către reforme.
Analizată din această perspectivă, inundarea cu bani a pieţei este contraproductivă și nu este exclus ca această abordare să producă mai multe daune decât lucruri bune. Experţii afirmă în raportul lor că acest lucru deja a început să aibă loc. Scurt şi la obiect, cei cinci economişti scriu: „Ţinând cont de revirimentul economic, amploarea relaxării monetare nu mai este potrivită”. Dacă se iau în calcul riscurile acestei politici monetare la adresa stabilităţii financiare și impactul ei negativ asupra dorinţei de consolidare fiscală și de reformă a statelor membre, Consiliul pledează pentru „reducerea achiziţiilor de obligaţiuni de stat şi renunţarea prematură la acestea”.
Felicitări, dragi profesori, pentru această analiză pertinentă și pentru sfaturile bine intenționate în legătură cu politica dusă de Banca Centrală Europeană. Probabil, sărbătoritul din sediul central al instituţiei de la Frankfurt va avea o reacţie similară cu aceea a guvernului federal. Va zâmbi prietenos, va pune raportul anual în sertar și se va reîntoarce la treburile de zi cu zi. Și, încă o dată, se pierde şansa de modificare a politicii monetare fatale a BCE. Păcat.
