COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE
Nu migrația, ci viitorul proiectului european ar trebui să dețină capul de afiș. Tema migrației nu poate fi nici ea abordată serios decât din perspectiva felului în care e gîndită Europa însăși.
Eclipsată de criza imigrației, chestiunea britanică nu e deloc mai puțin importantă. UE nu e același lucru fără Marea Britanie și, prin urmare, condițiile puse de premierul David Cameron ar trebui privite cu toată atenția, inclusiv de țările care, la prima vedere, nu par să fie vizate. Potrivit ziarului The Telegraph, la Consiliul European aflat în desfășurare la Bruxelles, premierul britanic ar fi expus 4 condiții pentru a recomanda la referendum rămânerea în cadrul Uniunii.
Prima dintre ele solicită ca Marea Britanie să fie exceptată de la planurile creării unui stat supranațional. La prima vedere, condiția pare a fi în afara actualității. Totuși ideea nu poate fi neglijată, fiind conținută în chiar premisele nerostite ale proiectului inițial al Uniunii. Jean Monnet nu expusese de la început întreaga amploare a planului său, dar el avea în vedere crearea Statelor Unite ale Europei. Comisia Europeană a fost concepută ca un guvern european și numai reticențele guvernelor naționale au împiedicat-o să preia cu adevărat atribuțiile proiectate. De altminteri, în cursul ultimilor decenii, a revenit mereu în discuție dreptul Comisiei de a lua decizii fiscale. În 1996, de exemplu, Comisia Europeană propunea o impunere uniformă a TVA în toate țările membre, întâmpinând însă reacții de-a dreptul ostile din partea guvernelor naționale. (v. Christopher Booker, Richard North, The Great Deception, 2003).
Astăzi subiectul unificării fiscale este repus pe ordinea de zi a Consiliului sub înfățişarea ”Raportului celor 5 președinți”, el fiind anticipat și de declarațiile coordonate ale miniștrilor economiei din Germania și Franța din prima parte a acestui an. Prin urmare, ideea creării unui stat supranațional nu mai ține de viitorul insondabil, regăsindu-se în deciziile politice de zi cu zi.
A doua condiție a britanicilor este ca euro să nu devină moneda oficială a Uniunii, permițând concurența monedelor existente. Recent, ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schäuble, își exprima speranța de a-i convinge pe britanici să adere și ei pe viitor la moneda comună, or, după cum vedem, la Londra se gândește exact pe dos. Așa cum arătam însă într-o analiză anterioară, o Europă unificată cu un guvern și o monedă comună, dar fără Marea Britanie și fără țările Estului ar avea urmări geopolitice ce nu pot fi minimalizate.
A treia condiție ar consta în ceea ce dincolo de Canalul Mânecii se numește ”repatrierea unor puteri”, adică în posibilitatea ca parlamentele naționale să infirme regulile stabilite la Strasbourg. De fapt e singura condiție care contează căci ea le presupune apoi pe toate celelalte.
În sfârșit, a patra condiție (care privește direct și România) este o consecință logică a primelor trei, dar se prezintă, totodată, și ca încercare de seducție adresată statelor mai mici și mai slabe. În opinia britanicilor, ar trebui găsită o nouă organizare care să nu transforme țările ce nu participă la moneda comuna – și prin urmare la nucleul tare al Europei – în țări de rangul al doilea, menite doar să aprobe deciziile celorlalte. Evident UK se profilează astfel în leader și ”protector” al săracilor Europei în fața blocului franco-german.
Față de toate aceste dezbateri, criza migrației pare neînsemnată. Și, de fapt, tema migrației nu poate fi abordată serios decât din perspectiva felului în care liderii UE gândesc Europa însăși, ceea ce ar trebui să ducă la inversarea priorităților. Nu migrația, ci viitorul proiectului european ar trebui să dețină capul de afiș.
În plus propunerile britanicilor sunt cu adevărat explozive, căci este pentru prima dată din anii 50 ai secolului trecut când proiectul unificării europene este contestat fățiș cât privește chiar obiectivul său ultim. Era de fapt inevitabil să se ajungă la acest moment căci așa-numitul curent federalist, care propune un avans decisiv pentru crerea unui stat european, se manifestă la rândul său cu tot mai multă energie.
Dilema în care se găsesc diriguitorii de zi ai Europei (și germanii în primul rând) este greu de rezolvat. Dacă admit să facă anumite concesii britanicilor în speranța ca referendumul să reconfirme apartenența lor la UE, proiectul însuși va fi înghețat. Europa va rămâne fără ideal, ceea ce este mai grav decât pare. Dar dacă refuză concesiile, există riscul unor diviziuni cu consecințe dintre cele mai grave. Marea Britanie se va apropia și mai mult de SUA, delimitându-se de politicile continentale, iar țările din fostul lagăr comunist, în dorința de a-și reconfirma atlantismul de teama Rusiei, vor tinde să devină eurosceptice și se vor îndepărta astfel de nucleul tare al Uniunii. Pentru o țară ca România riscul este deja anticipat de furia mediatică provocată de declarațiile lui Jean-Claude Juncker cât privește o apropiere de Rusia. Desigur subiectul e mult mai complicat de atât, dar, în linii mari, Europa are de ales între a-și modera ambițiile și a provoca noi diviziuni cu potențial exploziv.
