spot_img
16.9 C
București
luni, octombrie 7, 2024
AcasăActualitateDupă demiterea lui Bjoza, Iohannis trimite la CNSAS o negaționistă a Holocaustului

După demiterea lui Bjoza, Iohannis trimite la CNSAS o negaționistă a Holocaustului

-

de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

Comisiile juridice parlamentare reunite au avizat favorabil, azi, candidatura Ionicăi Stănciulescu, propusă de preşedintele Klaus Iohannis pentru Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Șocanta propunere a Ionicăi Stănciulescu – mai cunoscută sub numele de Oana – de către președinte vine la cîteva zile după demiterea din guvern a președintelui AFDPR, Octav Bjoza, pentru așa zise poziții antisemite.

De ce spunem șocanta propunere?

Pentru că Oana Stănciulescu a mai fost cîndva propusă într-o funcție publică grea, în mandatul lui Iohannis și cu susținerea PNL, mai precis în CA al TVR, în martie 2016.

Și să reamintim consecințele dramatice.

25 martie 2016
Ambasada Israelului: Am aflat cu îngrijorare despre numirea Oanei Stănciulescu la TVR

Ambasada Israelului la Bucureşti se declară îngrijorată de numirea Oanei Stănciulescu în CA TVR din cauza ”nenumăratelor exprimări publice antisemite şi simpatii vădite faţă de Mişcarea Legionară”, ceea ce ar putea avea ”un impact negativ semnificativ în promovarea valorilor democraţiei”.
”Ambasada Statului Israel la Bucureşti a aflat cu îngrijorare despre numirea într-o funcţie – cheie, în cadrul Televiziunii de Stat, a doamnei Oana Stănciulescu, jurnalist cu experienţă, dar cu nenumărate exprimări publice antisemite şi simpatii vădite faţă de Mişcarea Legionară. Amintim că, prin afirmaţiile sale, doamna Stănciulescu a pus la îndoială existenţa Holocaustului şi s-a identificat cu lideri ai Mişcării Legionare, responsabili pentru ororile Holocaustului din România”, se arată într-un comunicat al Ambasadei Israelului.
”Dorim să atragem atenţia că o astfel de decizie poate avea un impact negativ semnificativ în ceea ce priveşte prezentarea obiectivă a faptelor istorice şi promovarea valorilor democraţiei, cu precădere asupra noilor generaţii, vulnerabile în faţa unor eventuale dezinformări”, avertizează reprezentanţa diplomatică.
Şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel” a reacţionat miercuri, argumentând că ”desemnarea doamnei Oana Stănciulescu drept reprezentant în Consiliul de Administraţie al TVR, instituţie publică, este incompatibilă cu asumarea şi promovarea memoriei victimelor Holocaustului din România”.
”Prin unele afirmaţii, doamna Oana Stănciulescu a adus atingere memoriei victimelor şi supravieţuitorilor Holocaustului. Astfel, pe propriul blog, ea se solidarizează cu mesajul „[…]în Spania, la Majadahonda, sunt mândru…Moţa şi Marin […] sunt Nae Ionescu şi sufăr pentru rasa albă prins în roza vânturilor […] sunt Antonescu, Ică şi Ion, prins între Moscova şi Berlin […], sunt George Manu”, identificându-se explicit cu lideri ai Mișcării Legionare și responsabili pentru Holocaust. De asemenea, în luna august 2015, la un post de televiziune, punea sub semnul întrebării Holocaustul din România când aprecia că „[…] sunt foarte multe semne de întrebare, trebuie istoricii să lămurească. A fost Holocaust în România? Unii zic da, unii zic nu […]”. În urmă cu aproape o lună de zile, la o expoziție, îndemna la sfidarea legii, spunând că, “dacă Legea 217 (legea antilegionară – n.r.) s-ar aplica, noi toţi de aici, când ieşim din librărie, ar trebui să ne aştepte nişte jandarmi, nişte mascaţi, să ne urce în dubă şi să ne ducă la puşcărie…””, se arăta în comunicatul Institutului.

În paralel, o petiţie împotriva desemnării Oanei Stănciulescu în CA TVR fusese iniţiată de mai multe personalități ale vieții publice, în timp ce europarlamentarul PDL Cristian Preda îi acuza pe liberali că, prin susţinerea Oanei Stănciulescu – pe care o caracteriza drept ”o antisemită notorie” – pentru un post în CA al TVR, au un comportament ”demn de PRM”.

”Susținerea în CA al TVR a unei antisemite notorii – Oana Stănciulescu – e demnă de PRM, nu de un partid care se revendică de la liberalism. Ambasada Israelului la București a descris-o foarte precis: o negaționistă a Holocaustului”, afirma Cristian Preda într-o postare pe contul de Facebook.

În replică, PNL se făcea scut în jurul ziaristei: senatorul PNL Puiu Haşotti a susţinut că aleşii trebuie să facă o diferenţă între ”o greşeală politică din tinereţe” a unor oameni şi contribuţia pe care aceştia au avut-o la cultura românească. Liberalul a recitat de la tribuna Parlamentului versuri scrise de Radu Gyr. „Vorbeaţi de Radu Gyr. Nu am să intru într-o polemică, dar Radu Gyr a spus în poezie: «Al cui e Ardealul?/ Întreabă pădurea câmpia şi dealul/ Al nostru e, pământ din vechi pământ şi sânge din latinul nostru sânge/ Un dor avem în el şi cel mai sfânt şi nimeni astăzi nu ni-l poate frânge». Şi asta este legionară?”, a mai spus senatorul PNL.
„Am văzut şi acea scrisoare a unor intelectuali, trei sferturi dintre ei îmi sunt necunoscuţi, poate este vina mea. Doamna Oana Stănciulescu nu a vorbit din perspectiva unei laude aduse opţiunilor politice ale unor oameni de cultură de mare valoare pentru România. Deci noi trebuie să facem o separaţie foarte clară între nişte opţiuni politice greşite pe care le-au avut aceşti oameni şi marea contribuţie la cultura României şi din această perspectivă a vorbit distinsa doamnă şi a vorbit corect”, a adăugat liberalul.

Deputatul Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România arăta, la rîndul său, că minoritatea pe care o reprezintă are o problemă cu propunerea PNL pentru Consiliul de Administrație al TVR.
”Atunci când PNL a susținut legea pentru combaterea naționalismului, doamna Oana Stănciulescu, ziaristă recunoscută, s-a implicat fundamental în acest proces de a combate legea care a fost propusă de PNL. Vreau să punctez în mod special atitudinea pro aducere pe primul plan a mișcării legionare, e vorba de poetul Radu Gyr, pion la mișcării legisonare”, a declarat Vainer.

PNL nu s-a lăsat impresionat și a menținut propunerea Oanei Stănciulescu în CA al TVR. La fel o va face și acum Klaus Iohannis.
Doar că demiterea lui Octav Bjoza, prin comparație, va căpăta proporții încă și mai dramatice.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img