După cerealele ucrainene, sistemele antigrindină îi omoară pe agricultorii români

Agricultorii din judeţul Prahova spun că, la această oră, situaţia culturilor de grâu este critică pe fondul secetei şi cer desfiinţarea sistemului antigrindină despre care susţin că nu protejează, în realitate, împotriva grindinei şi, mai mult, ar favoriza seceta.

Zeci de agricultori, unii însoţiţi de utilaje, au protestat, luni, în comuna prahoveană Valea Călugărească, cerând oprirea sistemului antigrindină.

„Protestul a fost unul spontan, generat de operaţionalizarea, începând de azi, a sistemului antigrindină. (…) Nu există niciun studiu care să releve legătura între însămânţarea asta – că nu contează că e cu rachete, Occidentul a făcut cu avioane, cu fel de fel de manevre să ducă iodura asta de argint în nor – şi incidenţa grindinei. Deci, e simplu! Ne jucăm pe banii noştri fără să afectăm căderea de grindină. Dacă grindina va vrea să pice, va pica indiferent ce fac ăştia. Ei trag exagerat. Probabil, ocazional, să zic că mută grindina dintr-un loc în altul, să zic, dar oricum suprimă ploile”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice din Prahova, Adrian Mocanu.

Potrivit acestuia, situaţia privind cultura de grâu este critică la această oră.

„Suntem extrem de speriaţi în zona asta de sud a Prahovei pentru că situaţia la ora asta este critică. Am 40 de ani de agricultură, dar aşa ceva nu am văzut. Grâul, dacă nu îl plouă substanţial în următoarele 10 zile, se va usca pe câmp de nu vom lua un bob de grâu şi de rapiţă. (…) La ora asta, se usucă grâul pe câmp, s-a schimbat la culoare, el nu mai face, chiar dacă îl irig de aici încolo, decât trei tone la hectar. Eu asemenea secetă nu am pomenit în primăvară”, a spus Mocanu.

Fermierii cer oprirea sistemului antigrindină şi reclamă faptul că nu există studii privind impactul iodurii de argint asupra mediului.

„E vorba de 50 de milioane de euro pe care îi trag în aer pe degeaba. (…) Ne-am trezit noi să tragem, din 2005, pe când ăştia au terminat cu trasul prin 2000 – Argentina, Franţa, Republica Moldova trag din anii ’60 şi au început să renunţe pentru că şi-au dat seama că nu se pupă costurile şi protecţia. (…) Organizaţia Mondială a Meteorologiei nu recomandă intervenţiile în atmosferă, ci recomandă eventuale studii, iar cu iodura de argint, care este o substanţă care nu există în natură… nu au făcut ei nicio cercetare. Fiind o substanţă aşa de rară care se produce doar în laborator, ea nefiind uzual, nu au făcut şi ei niciun studiu. Am găsit doar faptul că e puternic toxică pentru mediul acvatic, cercetările americane spun că în zonele în care s-a insistat cu însămânţarea de nori au găsit concentraţii peste limita admisă din această substanţă care e solubilă foarte greu în apă, se acumulează… (…) Au primit aviz negativ de la Mediu când au implementat legea”, a adăugat Adrian Mocanu.

Acesta a subliniat că dacă solicitarea fermierilor nu va fi luată în considerare, vor urma proteste masive.

„Am tras semnalul de alarmă… Dacă nu se vor conforma, vor vedea ce nu au văzut pe pământul ăsta în România, proteste de o să blocăm tot. Fermierii pe care i-am văzut eu astăzi sunt disperaţi”, a mai declarat preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice din Prahova. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Zelenski cere un armistițiu de 60 de zile pentru a organiza alegeri prezidențiale

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus astăzi un armistițiu...

    Șoc la Kiev: Ce îi doare pe ucrainieni cel mai tare

    Kievul este „șocat și uluit” de declarația președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare