După ce ucrainienii ne distrug Delta cu Bâstroe, americanii au în plan să facă o bază maritimă în Delta Dunării

Un proiect de lege aflat în Senatul Statelor Unite trasează criteriile de care ar urma să țină cont administrația de la Washington în finalizarea și aplicarea viitoarei Strategii de dezvoltare și securitate a regiunii Mării Negre.Documentul intitulat „Black Sea Security Act of 2022” a fost introdus în Senat vara trecută de senatori din ambele partide – Republican și Democrat – și a fost adoptat în decembrie de Comisia pentru Relații Externe a Senatului SUA, spune Europa Liberă.

Finalizarea acestei strategii, pentru care Departamentul de Stat a început, de altfel, lucrul, coincide cu sosirea noului ambasador al Statelor Unite în România, Kathleen Kavalec, care i-a prezentat, marți, președintelui Klaus Iohannis, scrisorile de acreditare.

„Black Sea Security Act” punctează nevoia unei prezențe maritime NATO „stabile, rotaționale în Marea Neagră”.

Este unul dintre punctele de dezacord cu Turcia, care nu este dispusă să ia în discuție o modificare/adaptare la realitățile curente ale Convenției de la Montreaux din 1936. Aceasta limitează accesul în Marea Neagră al navelor care nu aparțin statelor riverane, iar Turcia controlează accesul prin strâmtorile Bosfor și Dardanele.

Într-o analiză publicată în octombrie de Iulia Joja, directorul programului pentru Marea Neagră al Middle East Institute, organizație cu sediul la Washington, împreună cu fostul ambasador al Georgiei în SUA, Batu Kutelia, cei doi pledează pentru găsirea unor soluții de eludare a cadrului strict al Convenției.

„Dacă Convenția de la Montreaux nu poate fi anulată sau modificată, o flotă NATO ar putea opera sub pavilion românesc”. Dar, adaugă autorii analizei, ar trebui, de fapt, ca Statele Unite să ia în considerare o a patra bază în care forțele sale să fie prezente, pe lângă cele de la Mihail Kogalniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii.

Aceasta a patra bază, cu o componentă maritimă în Delta Dunării „ar necesita o investiție din partea Statelor Unite – și contribuții din partea aliaților săi – într-o flotă mică, flexibilă a Mării Negre, cu componente de apărare și supraveghere aeriană”, recomandă Iulia Joja și Batu Kutelia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Primarul liberal bătăuș al Reșiței șantaj cu pumnul și cu Casa

    Primarul bătăuș al Reșiței Nelu Popa supranumit Zanzibar e...

    Pentru prima dată in istorie CDU sub 5%

    În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, AfD a obținut 38,2% și a devenit...

    Turcoaica stângii radicale care a câștigat Berlinul

    Rezultatul alegerilor de la Berlin a trecut rapid granițele...

    Articole relationate

    Categorii populare