După #Brexit urmează duminică Spania? Posibilul ŞOC Podemos

Partidul anti-austeritate Podemos este de așteptat să obțină câștiguri mari în alegerile parlamentare anticipate din Spania duminică, zdruncinând din nou lumea politică a Europei după ce Marea Britanie a votat să părăsească Uniunea Europeană, comentează Reuters conform Agerpres.

Ultimele alegeri din decembrie au schimbat modelul de 40 de ani al unor majorități stabile conservatoare sau socialiste și nu au reușit să producă un guvern viabil, în timp ce asupra partidelor tradiționale s-au răsfrânt resentimente crescânde ca urmare a unei crize economice și serii de scandaluri de corupție.

Sondajele sugerează că parlamentul ce va rezulta de această dată va fi la fel de fragmentat ca și cel anterior, cu patru mari partide și șase regionale mai mici câștigând locuri în legislativul de 350 și niciunul dintre ele aproape de o majoritate.

Partidul Popular (PP) de centru-dreapta pare să fie din nou cea mai mare formațiune, cu aproximativ 120 de locuri, dar cel mai potențial partener de coaliție, liberalii Ciudadanos („Cetățenii”), pare probabil să obțină doar aproximativ 40 de locuri, lăsându-le departe de cele 176 necesare pentru o majoritate absolută.

Cu toate acestea, progresul Unidos Podemos ( „Împreună putem”), o alianță de extremă-stângă condusă de Podemos, ar putea teoretic oferi o cale de ieșire, notează Reuters.

Cele 90 de locuri de așteptat să le câștŢige, combinate cu aproximativ 80 pentru Partidul Socialist (PSOE), ar fi aproape de o majoritate. Sprijinul din partea unora dintre partidele regionale ar putea apoi să le permită să formeze un guvern.

Mulți analiști cred totuși că Partidul Socialist vechi de 137 de ani ar prefera să formeze o „mare coaliție” cu Partidul Popular al actualului prim-ministru în exercițiu Mariano Rajoy sau să ofere un sprijin pasiv unui guvern PP minoritar, mai degrabă decât cu un grup care îi amenință existența.

Situația are ecouri din Grecia, unde un partid înființat demult de centru-stânga, PASOK, s-a alăturat unui guvern condus de conservatori în 2012, iar ulterior a ajuns în situația de a fi umilit prin venirea la putere a partidului de extremă-stângă SYRIZA, apropiat de Podemos.

După votul Marii Britanii de a părăsi UE, prim-ministrul grec Alexis Tsipras, lider al SYRIZA, și liderul Podemos Pablo Iglesias au cerut o relansare a Uniunii Europene bazată pe îmbunătățirea democrației, protecție socială și solidaritate.

„Este o veste proastă pentru viitorul Europei. Suntem foarte îngrijorați de decizia poporului britanic. Și credem că avem nevoie să reconstruim o altă idee a Europei bazată pe drepturi sociale și drepturi ale omului”, a declarat Iglesias jurnaliștilor vineri în timp ce și-a închis campania.

Nu este clar ce impact îl va avea rezultatul referendumului britanic asupra alegerilor spaniole. Unii analiști afirmă că spaniolii ar putea opta pentru o „opțiune sigură”, prin susținerea PP și PSOE tradițional dominante, în timp ce alții spun că este probabil să se traducă printr-un impuls pentru insurgenții Podemos, mai notează Reuters.

Există de asemenea îndoieli cu privire la cât de mulți spanioli se vor duce din nou la vot, la șase luni după alegeri care au produs numai certuri politice, și cu vacanța de vară care a început.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump mută cu Rusia ca să lovească China

    Administrația Trump insistă asupra unor relații mai strânse cu...

    Capul de copil al lui Brâncuși expus la Iași

    Una dintre cele mai valoroase creații ale marelui artist...

    Trump spune că ar putea merge in acest an in Rusia

    Președintele american Donald Trump nu a exclus posibilitatea unei...

    2 militari germani care lucrează pentru NATO agresați in Olanda: Jos NATO

    Doi soldați germani, membri ai sediului operațional NATO din...

    Mercedes-Benz și-a vândut toate showroom-urile din Berlin

    Producătorul auto german Mercedes-Benz și-a vândut toate showroom-urile din...

    Scandalul armelor musulmanilor bosniaci pentru Ucraina

    Vladimir Zelenski a încercat să cumpere arme în valoare...

    Trump nu a exclus posibilitatea unei noi prelungiri pentru a permite achizițiile de petrol din Rusia

    Marți, președintele american Donald Trump nu a exclus posibilitatea...

    Grecia nervoasă după ce o dronă ucrainiană a fost găsită in Lefkada

    Grecia a protestat față de descoperirea unei drone ucrainene...

    Articole relationate

    Categorii populare