După atacul Occidentului: Siria a recucerit complet enclava rebelă Ghouta, unde ar fi avut loc atacurile cu arme chimice

Armata siriană a anunţat sâmbătă recucerirea completă a enclavei rebele Ghouta de est de lângă Damasc, informează SANA, agenţia oficială de presă a Siriei, preluată de AFP. O ştire similară a fost difuzată joi, din surse militare ruse, de agenţii de presă din Rusia, citate de Reuters.

„Toţi teroriştii au părăsit Douma, ultimul lor bastion din Ghouta de est”, a afirmat un purtător de cuvânt al forţelor armate siriene, a cărui declaraţie a fost transmisă şi de televiziunea de stat. Regimul de la Damasc foloseşte termenul „terorişti” pentru a se referi la rebeli, menţionează AFP.

Luptele din Ghouta şi bombardamentele care au precedat şi au sprijinit pe parcurs ofensiva guvernamentală s-au soldat cu peste 1700 de morţi în rândul civililor, potrivit organizaţiei neguvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului. Majoritatea rebelilor au plecat din Ghouta în urma unor acorduri cu autorităţile siriene şi cu militarii ruşi aliaţi ai preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad.

Ultimii luptători rebeli, cei din grupul Jaish al-Islam, au părăsit Ghouta sâmbătă, după ce Statele Unite, Franţa şi Regatul Unit au lansat lovituri aeriene împotriva unor obiective implicate în înarmarea chimică a regimului de la Damasc. Represaliile militare occidentale au urmat acuzaţiilor că în oraşul Douma din Ghouta a fost folosit sâmbăta trecută un gaz toxic, care a făcut zeci de victime.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare