După aproape 3 săptămâni de demonstrații antiguvernamentale, premierul bulgar anunță creșteri de pensii și salarii

Bulgaria va aloca noi fonduri de 1,16 miliarde de leva (aproape 600 milioane de euro) redresării economiei, care a fost afectată de pandemie, precum şi susţinerii medicilor din „prima linie” şi protejării categoriilor vulnerabile, a anunţat luni premierul Boiko Borisov, transmit Reuters şi BTA conform Agerpres.

Borisov, aflat la al treilea mandat şi presat de manifestanţi şi opoziţie să demisioneze, sub acuzaţii de corupţie, a explicat că nu poate permite un „haos” politic, peste problemele economice care afectează locurile de muncă şi veniturile.

„Îmi pare rău că clasa politică nu-şi dă seama ce luni ne aşteaptă. Aş înţelege dacă cineva ar avea un plan mai bun”, a spus el presei.

Între noile măsuri, guvernul va majora plăţile medicilor din prima linie până la finele acestui an, va acorda bonusuri unui număr de peste 2 milioane de pensionari şi va creşte ajutorul de şomaj.

Fiecare pensionar va primi câte 50 de leva în plus la pensie în următoarele trei luni, după care situaţia va fi rediscutată, în funcţie de evoluţia pandemiei şi de situaţia bugetară, a menţionat premierul. La rândul lor, minimul alocaţiei de şomaj va creşte de la 9 la 12 leva pe zi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare