Andrei Ursu, fiul dizidentului Gheorghe Ursu, a declarat pentru Rador că lupta lui pentru a-i aduce în faţa judecăţi pe cei care i-au torturat şi ucis tatăl a ajuns la un punct de cotitură. Astfel, fostul securist Marin Pîrvulescu a ar putea fi pus sub acuzare în curând pentru că ar fi fost principalul torţionar care a aplicat lovitura ce i-a cauzat moartea lui Gheorghe Ursu, în 1985. Procesul s-a desfăşurat pe baza dovezilor adunate de Andrei Ursu.
Inginerul, scriitorul şi poetul Gheorghe Ursu (n. 1926) s-a opus în multe rânduri regimului dictatorial al lui Ceauşescu, motiv pentru care a fost urmărit ani în şir. A fost anchetat în libertate, la începutul anului 1985, apoi închis timp de 2 luni în perioada septembrie –noiembrie 1985. A murit în spitalul Penitenciarului din Jilava pe 17 noiembrie 1985, unde fusese tratat şi operat prea târziu pentru a putea fi salvat, la 2 zile după ce fusese bătut crunt.
Încă de la începutul anilor 1990, familia lui Gheorghe Ursu a depus plângeri şi memorii, cerând să se găsească vinovaţii pentru această crimă. Totuşi, ancheta nu i-a pus pe principalii vinovaţi sub acuzare nici la 30 de ani după moartea lui Gheorghe Ursu.
Andrei Ursu ne-a mărturisit: ”Dosarul a avut o odisee de 25 de ani, în care au fost condamnate nişte unelte ale Securităţii – dar nu au fost ei principalii vinovaţi. În ultimul an, de când a început ancheta la Secţia Parchetelor Militare, s-au descopetit probe noi. (…) S-a descoperit că nu era doar Miliţia vinovată pentru uciderea în tortură a tatălui meu, în detenţie, ci era, de fapt, ucis de Securitate. O parte din dosarele pe care le-a văzut Dan Voinea în anii 90 au dispărut, nu se mai regăsesc între dosarele aflate la CNSAS. (…) Pe lângă martorii descoperiţi de Dan Voinea au mai venit şi alţi martori, au fost audiaţi la Parchet şi au susţinut aceleaşi fapte – şi anume că maiorul Pârvulescu, pe atunci maior la Direcţia a 6-a Cercetări Penale a Securităţii, l-a torturat sistematic pe tatăl meu. Pănă pe 15 noiembrie 1985, când a fost adus în celulă cu pătură, nu mai putea să meargă, se ţinea cu mâna de burtă, urlând de durere, având vărsături, se produsese spărtura unui organ cavital intern. S-au descoperit aceste dovezi de domnul Dan Voinea, în anii 1990, acum sunt probe mai multe care dovedesc că acestea au fost lovituri fatale. (…)”
În 2013, Tribunalul Militar Bucureşti a decis să nu-l trimită în judecată pe Marin Pîrvulescu pe motiv că dosarul Gheorghe Ursu „nu a fost un caz politic” şi invocând prescripţia. După această sentinţă, disperat, Andrei Ursu a decis să recurgă la un gest extrem: a făcut greva foamei timp de 17 zile, în noiembrie 2014. După această presiune, procurorii au redeschis dosarul.
Andrei Ursu a continuat să aducă dovezi, să facă plângeri, care au ajuns şi la procurori civili. Unul dintre procurori a făcut un rechizitoriu complet, în care s-a luat act de dovezile depuse şi care a concluzionat că în cazul Gheorghe Ursu a fost vorba de crimă politică, iar împotriva lui Pîrvulescu există suficiente probe pentru a-l pune sub acuzare.
