spot_img
20.1 C
București
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăActualitateDumitru Prunariu acuză Ministerul Cercetării: Se urmărește înlăturarea specialiștilor recunoscuți la nivel...

Dumitru Prunariu acuză Ministerul Cercetării: Se urmărește înlăturarea specialiștilor recunoscuți la nivel internațional din proiectele de cercetare din domeniul spațial

-

La insistențele prietenilor și cunoștințelor mele, care au văzut un material apărut în presă și mi-au trimis mesaje cerându-mi să ies cu o declarație, voi da aici câteva detalii privitoare la acțiunile derulate împotriva mea de către CNECSDTI.Am muncit o viață întreagă pentru a crea și dezvolta cercetarea în domeniul spațial în țara noastră, mă implic în dezvoltarea și promovarea cercetării științifice și tehnologice în domeniul spațial, susțin și promovez întărirea poziției României în acest domeniu la nivel european, în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene, precum și la nivel mondial în organizații precum ONU și alte organizații inter/ne/guvernamentale cu care instituții românești au acorduri de colaborare, a scris fostul cosmonaut Dumitru Prunariu pe Facebook.

Cu toate acestea, la finalul anului trecut, în 27 decembrie 2023, am primit înștiințare privitoare la o hotarâre din august 2023 a Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) prin care îmi este interzis accesul la activități de cercetare finanțată din fonduri publice pentru că am lucrat prin anul 2012, ca expert, pentru o perioadă scurtă de timp, în cadrul unui important program de cercetare spațială STAR derulat de Agenția Spațială Română, iar ulterior acestei perioade am fost președintele ne-asociat al unei importante asociații din domeniul cercetări spațiale, care a obținut contracte de cercetare finanțată în cadrul programului STAR. Prin acțiunile Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și ale CNECSDTI, la peste 10 ani de la situația analizată, se urmărește înlăturarea specialiștilor recunoscuți la nivel internațional din proiectele de cercetare din domeniul spațial ce urmează a fi demarate în curând, fiind multe interese în joc. Desigur că am formulat contestație, dar tot CNECSDTI o va soluționa în această etapă, astfel că voi ataca în instanță hotărârea nelegală a CNECSDTI, având toată încrederea în justiție. Fără îndoială, lucrurile se vor lămuri, pentru că în întrega mea activitate am respectat legea. CNECSDTI a reacționat la contestația pe care am formulat-o recent, și, prin informațiile ajunse în presă (pe surse), își pregătește terenul pentru a-și justifica acțiunile viitoare.Voi lupta cu ei în instanță, și voi utiliza toate instrumentele legale pentru ca cei care mi-au prejudiciat interesele și drepturile, și mi-au afectat imaginea și prestigiul de care mă bucur la nivel național și internațional să fie trași la răspundere în mod corespunzător, mai spune Prunariu.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img