Interviu cu Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM)
Care sunt noutățile de început de an pentru beneficiarii FNGCIMM?
Cea mai buna veste pe care am primit-o recent este că, prin decizia Comisiei Europene de prelungire a Cadrului Temporar de Ajutor de Stat până la sfârșitul anului 2021, suntem în masură să asigurăm microîntreprinderile, întrepreinderile mici și mijlocii că avem undă verde să continuam programele guvernamentale de sprijin pentru atenuarea efectelor pandemiei Covid 19. Așadar, programele IMM INVEST, IMM LEASING, IMM FACTOR ȘI AGRO IMM INVEST, lansate în 2020 în baza Cadrului Temporar de Ajutor de Stat, vor continua și, împreună cu noul program Noua Casă, estimăm că vor genera o dublare a numărului de finanțări ce vor fi acordate în anul 2021.
Planurile noastre pentru 2021 sunt legate și de lansarea de noi produse, unul dintre cele mai importante fiind RoGarant, prin care vom susține firmele și autoritățile publice locale să atragă și să implementeze programe finanțate din fonduri europene.
Un obiectiv extrem de important pe care l-am fixat pentru acest an, îl reprezintă intrarea în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare prin participarea în cadrul programului SME FUND. Cu susținerea și prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice, FNGCIMM se află în negocieri avansate pentru a garanta din surse proprii creditele acordate de BERD prin intermediul unor bănci selectate de aceasta. În cadrul acestui parteneriat, FNGCIMM își va diversifica activitatea de garantare și va utiliza un nou instrument de garantare – garanția de tip portofoliu.
Ce tipuri de garanții au fost cel mai des acordate in 2020 si care au fost cele mai active banci?
IMM Invest a fost Programul guvernamental prin care s-au acordat cele mai multe garanții anul trecut, urmat de Programul Prima Casă, care a fost continuat din luna septembrie cu noul program – Noua Casă, care a fost primit foarte bine de piață.
Prin IMM Invest am acordat 25.586 de garanții în doar 8 luni de la lansarea programului, cu un volum de finanțare atras de 14,2 miliarde lei. Prima Casă a înregistrat 8.220 garanții, cu valoare de finanțare de peste 1,63 miliarde lei, iar Noua Casă cu 7.882 garanții a atins un volum de finațare de aproximativ 2 miliarde lei.
O analiză a acordarilor de garanții pe IMM INVEST ne-a indicat faptul că primii 10 finanțatori au generat aproximativ 60% din volumul total de credite garantate. În acest top 10 banci se distinge Banca Transilvania, urmată de Raiffeisen Bank, Unicredit Bank, BCR, BRD- Group Societe Generale, ING Bank și CEC Bank.
Tot în cee ace privește IMM INVEST, am observat că programul a fost accesat în special de antreprenorii din regiunea de dezvoltare București – Ilfov, circa 4.700 de solicitari și de cei din Regiunea Nord-Vest, cu peste 4.100 de aplicații. Au accesat mai “timid” programul societățile din Regiunile de dezvoltare Vest și Sud-Vest cu numai 2.252, respectiv 2.116 solicitari, însă acest fapt se datorează, în general, apetitului mai scăzut față de creditarea bancară, pe care îl manifestă în mod traditional companiile din aceste regiuni.
Cati bani sunt alocati anul acesta pentru programele gestionate de FNGCIMM?
Plafoanele de garantare ce vor fi alocate de guvern în 2021, sunt generoase: IMM INVEST va avea un plafon de 14 miliarde lei, prin care estimăm că vom susține aproximativ 58.000 de beneficiari. IMM LEASING va avea alocat un plafon de 4 miliarde lei, în timp de AGRO IMM INVEST va avea un plafon de un 1 miliard lei, prin care vor avea acces la finațare peste 10.000 IMM–uri, iar prin IMM FACTOR, cu un plafon tot de 1 miliard de lei, se vor putea finanța circa 1000 de companii.
Pe lângă programele guvernamentale pe care le gestionează, o parte importantă a activității de garantare a FNGCIMM, se realizează în baza capitalurilor proprii, iar produsele de garantare în vederea facilitarii creditării sunt adaptate tipului de finanțare care se dorește a fi atrasă. Un astfel de produs, relansat în 2020, este garanția EXPRESĂ, prin care FNGCIMM garantează credite de investiții sau capital de lucru, în procent de până la 80% din valoarea creditului, până la o valoare de 2,5 milioane euro. Tot în ideea de a fi cât mai atenți și receptivi la nevoile de finanțare ale antreprenorilor, am recalibrat produsul OPTIMM, devenit Noul OPTIMM, un produs care se adresează companiilor dinamice, cu nevoi punctuale de finanțare a capitalului de lucru, inclusiv a celor încadrate în grad de risc ridicat.
Așa cum menționam la început, suntem într-o fază avansată de pregătire a programului RoGarant care se adresează beneficiarilor ce accesează fonduri europene și care va permite acordarea de garanții în procent de până la 80% din valoarea creditului de cofinanțare.
Cum estimati ca va evolua activitatea FNGCIMM in 2021?
Anul 2020 a fost un an intens în care am avut foarte mult de lucru și am avut mult de învățat. Împreună cu partenerii bancari, am recalibrat mecanismele de creditare-garantare pentru a putea derula noile programe, iar experienta acumulată ne permite acum să înțelegem mai bine necesitățile mediului de business și ale antreprenorilor pentru a le oferi un mix optim de finanțare garantată. Ne concentram eforturile pentru o mai bună adaptare a produselor de garantare în funcție de cele mai bune practici în domeniul creditării. Vom comunica mai mult și vom oferi consultanță, vom lua pulsul și vom răspunde prompt la solicitările IMM-urilor, pentru a ne asigura că acestea se pot finanța, se pot dezvoltă și pot crea locuri de muncă.
În termeni concreți, așa cum spuneam, estimăm o dublare a numărului de finanțări generate de programele IMM INVEST, AGRO IMM INVEST, IMM LEASING și IMM FACTOR, pe care le implementam în cadrul Planului Național de Investiții și Relansare Economică. Valoarea totală a garantiilor prevazute a fi acordate în anul 2021, numai prin aceste programe, este de peste 18 miliarde lei, la o pondere medie a garantiilor de nivel 80%.
Avem toate motivele să fim încrezători că vom colabora în continuare excelent cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltarii Rurale, cu Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură și cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pentru care, în anul 2020 am acordat garanții de peste 2,12 miliarde lei.
O direcție nouă de dezvoltare în anul 2021, vizează desemnarea FNGCIMM în calitate de organism de implementare, pentru a gestiona o parte din instrumentele financiare finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, precum și a instrumentelor financiare instituite la nivel national sau regional finanțate din noile Programe Operaționale. Deocamdată nu vreau să spun mai mult, dar am speranța că instituția pe care o conduc, cu sprijinul Ministerului Finanțelor Publice, va dezvolta și adapta propunerile de implementare a acestor instrumente financiare, la momentul aprobării cadrului european și național de reglementare.