DRUMUL DINTRE STREHAIA-GROZEȘTI-LIMITA GORJ SE MODERNIZEAZĂ DUPĂ 30 DE ANI

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a mers vineri pe DJ 607, Strehaia – Grozești – limita jud. Gorj, unde lucrarea finanțată în cadrul proiectului prin care se modernizează 112 kilometri drumuri județene din Mehedinți, a prins contur. Aici se modernizează peste 26 kilometri.

“Este o investiție pe care le-am promis-o oamenilor din zonă și o meritau din plin cu atât mai mult cu cât, locuitorii din Cârceni, Grozești, Șușița, Păsărani, nu au circulat niciodată pe asfalt spre casele lor, ci prin cratere, bălți și noroaie.În acest moment în zona Strehaia se realizează casete de lărgire, se pune strat de balast și strat de piatră spartă. În satul Cârceni se montează podețele transversale și se așterne stratul de balast, în timp ce în comuna Grozești se execută șanțurile din beton și accesele la proprietăți.Lucrarea este una complexă, dar o vom monitoriza și am convingerea că la final, oamenii vor fi mulțumiți că vor fi scăpat de drumul impracticabil.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare