Drum care nu a fost niciodată asfaltat și care scurtează cu 10 km drumul până la Drobeta Turnu Severin a fost finalizat

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat procesul verbal de recepție pentru lucrările de modernizare a DJ 606A, Balota – Plopi care s-au realizat în cadrul unui proiect implementat de Consiliul Județean Mehedinți, cu fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional și fonduri de la bugetul județului.

Pe lângă platforma de rulare, s-au realizat 23 podețe transversale, 44 legături cu drumurile laterale, șanțuri betonate, rigole carosabile și de acostament , trotuare și piste de biciclete pe o distanță de 2 km, aproape 100 accese la proprietăți și parapet de protecție pe o lungime de 2,5 km, acolo unde a fost necesar.

Totodată, s-a realizat semnalizarea rutieră prin marcaje longitudinale si transversale, indicatoare de circulație, borne kilometrice și hectometrice.

Drumul, în lungime de 19,3 km, nu a fost niciodată asfaltat și traversează teritoriul administrativ al comunelor Tâmna, Livezile, Hinova, Prunișor și Șimian. Totodată, asigură accesul către Aerodromul Drobeta și către satele Manu și Izvorălu (com. Tâmna), Gârnița, Mijarca și Arvătești (com. Prunișor) și Izvorălu de Jos (com. Livezile).

Investiția este deosebit de importantă și pentru locuitorii din Plopi, Dumbrava și Bâcleș care scurtează drumul până la Drobeta Turnu Severin în condiții foarte bune, cu cel puțin 10 km.

“Acesta este ultimul mare proiect de infrastructură rutieră pe care îl finalizăm anul acesta în cadrul Programului Operațional Regional (Componenta SUERD), urmând ca alte șantiere să fie deschise în cursul anului viitor pe drumuri pentru care am atras fonduri, s-au realizat procedurile de licitație și am semnat contractele de proiectare și execuție.Drumuri bune să aveți!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președinta regiunii Madrid: Prefer un român, oricât de român ar fi

    O replică rostită în parlamentul regional de la Madrid...

    Jumătate dintre elevii României nu ştiu matematică şi română

    Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a declarat că...

    Trump a „anexat” și 2 insule franțuzești

    Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că arhipelagul Saint-Pierre...

    Cum încearcă republicanii să recâștige publicul înaintea alegerilor din noiembrie: ȚINTA ȘI BANII

    Partidul Republican din Statele Unite investește milioane de dolari...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Blestemul unui popor sufocat

    de Adriana Stoicescu, judecător Gând de seară blândă, într-o lume...

    Articole relationate

    Categorii populare