Drobeta Turnu Severin intră în scenariul roșu

Municipiul Drobeta Turnu Severin a intrat din 21 Martie în scenariul roșu pentru 2 săptămâni după ce incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 este de peste 3 cazuri la mia de locuitori.

Potrivit Hotărârii CJSU nr. 38 privind aprobarea de măsuri suplimentare privind limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, în municipiul Drobeta Turnu Severin, în perioada 21.03.2021 – 03.04.2021, se vor respecta următoarele:a)organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, cu participarea publicului este interzisă;b) organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise;c) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;d) activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi;e) măsurile prevăzute la lit. c) se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;f) pentru operatorii economici prevăzuţi lit. c) şi d) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;g) prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor prevăzute la lit. e), cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;h) nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;i) activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vicepreședintele Zanzibar al lui Bolo acuzat de șantaj: Ce a făcut primarul bătăuș al Reșiței

    Ionuț Popovici, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate...

    Șeful Statului Major General al Armatei Ruse: Producția de oțel din Ucraina a fost oprită

    Șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, Valeri...

    Vatican: Sunt mai mulți catolici în Africa decât în ​​Europa

    Astăzi sunt mai mulți catolici în Africa decât în...

    Premierul suedez: Nu suntem bancomatul UE

    Suedia nu va accepta o creștere cu 60% a...

    Rușii și americanii au pus la cale mai multe afaceri

    La cererea președintelui rus Vladimir Putin, o serie de...

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Articole relationate

    Categorii populare