Dresura de animale, exclusă din obiectul de activitate al Circului București

Dresura de animale nu va mai fi inclusă în obiectul de activitate al Circ&Variete Globus București, conform unui proiect de hotărâre adoptat, luni, de consilierii generali ai Capitalei.

Gabriela Firea a atras atenția asupra faptului că circuri prestigioase, precum Cirque du Soleil, au renunțat la spectacolele care implică folosirea animalelor.

„Avem o colaborare cu mai multe organizații din domeniu, în special cu Vier Pfoten, și vom realiza relocarea animalelor care sunt acum în spectacol la circul Globus. O parte vor fi folosite pentru anumite expoziții care se vor organiza chiar la circ, dar fără să presupună chinul dresajului, o parte vor merge la grădina zoologică”, a afirmat edilul general.

De asemenea, Tudor Tim Ionescu — consilier general ALDE — a anunțat că în următoarea ședință a CGMB va fi introdus un proiect de hotărâre privind interzicerea spectacolelor cu animale pe raza municipiului București.

Prin urmare, conform modificărilor adoptate la anexa nr. 3 a hotărârii CGMB nr. 414/2016, în descrierea obiectului de activitate a circului nu mai figurează termenul „dresură” și nici „turul menajeriilor”. Totodată, din activitatea departamentului de relații internaționale ar urma să fie exclusă atribuția de a întocmi documentele pentru formalitățile vamale în cazul animalelor artiștilor străini care apar în spectacolele instituției, iar printre atribuțiile Compartimentului Tehnic-Administrativ nu mai figurează avizarea rețetarelor pentru dresurile străine, întocmirea formalităților pentru avizul sanitar-veterinar sau asigurarea transportului animalelor în turneele din țară și străinătate.

Animalele aflate în responsabilitatea Circ&Variete Globus București vor fi relocate, în baza unui protocol încheiat între această instituție publică și Fundația Vier Pfoten, în termen de cel mult șase luni de la data intrării în vigoare a hotărârii. În această perioadă, administrația circului va asigura animalelor condițiile de bunăstare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Datoria Franței ucide euro

    Euro a scăzut astăzi la cel mai scăzut nivel...

    Miliardarii dintr-un singur domeniu se îmbogățesc

    Miliardarii din domeniul tehnologiei au reprezentat aproximativ o treime...

    Luca Niculescu, propus premier

    Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe,...

    Comisia Europeană: Va fi o „iarnă dificilă” a prețurilor la energie

    Având în vedere nivelul ridicat al prețurilor la energie,...

    Cel mai mare furnizor de țiței din lume: Rezervele globale de petrol sunt „înfricoșător de mici”

    Rezervele globale de petrol, capabile să compenseze întreruperile de...

    Fost membru AUR: George Simion interceptat in dosarul Bogos-Bolo

    Liderul AUR, George Simion, ar fi fost înregistrat în...

    Articole relationate

    Categorii populare