Dreptul european nu va mai conta în UK: Brexit și fotbal

Parlamentul britanic a aprobat proiectul de lege menit să elimine supremația dreptului european în Marea Britanie. Guvernul condus de Theresa May și-a impus majoritatea în parlament.

Iar Marea Britanie poate trece acum cu adevărat la negocierile pentru Brexit, constată  magazinul de afaceri Fortune.  Mulți au fost de acord cu guvernul, care a declarat că o respinere a nooii legislații ar forța Marea Britanie să intre iasă haotic din UE.

Bloomberg analizează și câteva efecte mai puțin așteptate ale Brexitului. Cum ar fi cele asupra fotbalului britanic:

”Cluburile de fotbal din Anglia se confruntă deja cu costuri mai ridicate pentru starurile lor, din cauza deprecierei lirei de după votul pentru Brexit.Dar amenințarea chiar mai mare pentru Premier League constă în adoptarea unor reguli mai stricte privind imigrația. Liga face lobby asupra guvernului pentru a permite un sistem deschis, în sensul că orice club să poată semna, la libera sa alegere, cu 17 jucători din totalul lotului de 25 de jucători. Astfel, ar rămâne cel puțin opt jucători localnici.În domeniul securității, Marea Britanie va continua să ofere sprijin militar operațiunilor europene după Brexit. De asemenea, va accepta poziții de politică externă comună cu blocul celor 27.O altă veste bună pentru britanici: Londra își menține coroana de cel mai important centru financiar din lume într-un clasament realizat de compania Z / Yen, bazat pe opiniile profesioniștilor din industrie. Londra  continuă să depășească New York-ul și Hong Kong-ul, în ciuda incertitudinii cu privire la implicațiile Brexitului”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare