A început vineri ca o tragedie și a continuat prin a deveni un imens scandal, aflat în plină derulare. Un scandal în care după șase zile știm că nu știm mai nimic. Nu există cadavre, nu există arme ale crimei, nu există mobil al crimei, nu există urme. Am paria că deja există însă, un mare cîștigător de pe urma acestui scandal. Să vedem cine ar fi acesta.
Scurt remember: în 1996, opoziția de atunci impusese în politica vremii un termen care prinsese foarte bine: ”Schimbare”. Nevoia de schimbare era clamată de dimineață pînă seara, pe toate canalele, speculînd faptul real că românii erau cam plictisiți de cei aproape șapte ani de regim Iliescu. Și formula a mers!
Atît de bine încît PSD(PDSR) și Ion Iliescu au înțeles că trebuie să ia măsuri, altfel vor avea probleme în alegeri. Din păcate pentru ei, găselnița a fost una penibilă: încercînd să se plieze pe dorința oamenilor, pesediștii au lansat contra-sintagma tembelă ”Schimbare în continuitate”. Adică schimbăm, dar tot cu noi la butoane. Au pierdut alegerile. Găselnița nu a funcționat.
Tragedia Alexandrei a impus rapid un termen asemănător, doar că la un nivel încă mai înalt: Resetare.
E nevoie de o schimbare din temelii a sistemului, de o resetare a statului, de o reformă totală.
Resetarea e clamată prin toate mijloacele disponibile, începînd cu rețelele sociale.
Un fost ministru, Daniel Funeriu, propune pe Facebook, spre exemplu, o lege a statului eșuat, care să ducă la desființarea Poliției, a Jandarmeriei, a Fiscului, a universităților și a altor instituții și reînființarea lor pe baze noi, sănătoase, în jurul profesioniștilor autentici.
Sunt mulți alții cu opinii similare. S-a ajuns într-un punct de maximă disoluție a autorității statului, oamenii simt nevoia de a se întîmpla ceva.
Ceva de mare anvergură.
În cazul Caracal statul și-a arătat în toată splendoarea impotența, incapacitatea nu de a rezolva lucrurile, ci măcar de a comunica relativ coerent ce s-a întîmplat.
Căutări bezmetice, cascadă de informații pe surse, toate false, isterie, agitație sterilă, demisii stranii, un tablou terifiant.
Multă lume se întreabă, deja, legitim, ce s-ar întîmpla dacă ne-am confrunta cu un atentat terorist, dacă o fetiță dispărută și presupus ucisă a răsturnat statul cu susul în jos?
Cazul Caracal – care vine în prelungirea scandalului adopției Sorinei – nu a relevat doar că reprezentanții autorității statului sunt incapabili să aplice procedurile legale, ci pur și simplu că aceștia nici nu cunosc respectivele proceduri.
Scandalul în plină derulare a schimbat deja, în opinia noastră, paradigma alegerilor prezidențiale.
Cursa electorală se va plasa obligatoriu pe cu totul alte coordonate decît cele întrevăzute pînă acum.
Va conta în alegeri candidatul care se va plia eficient pe mesajul amorsat de tragedia de la Caracal și va merge pe ideea de reformă de la rădăcină a statului.
Klaus Iohannis a lăsat ieri să se vadă că el însuși e înspăimîntat de acest lucru.
”România puternică înseamnă consolidarea instituțiilor statului, iar eu pun acest obiectiv în prim plan. Statul român trebuie resetat” a spus în discursul de după ședința CSAT.
”Statul român trebuie resetat!”
Să ne înțelegem: o asemenea formulă nu poate veni decît din partea unui candidat anti-sistem și complet ”nou”, adică netrecut vreodată prin sferele puterii, ba poate chiar ale politicii.
O asemenea formulă nu poate veni de la cineva care, de cinci ani, e în cel mai înalt scaun al statului.
A clama nevoia de resetare, de reluare de la zero, echivalează cu a-ți trage în cap un glonț politic, de a anula controlat propriul tău mandat.
Faptul că președintele a făcut, totuși, asemenea declarație funestă e dovada clară că e speriat, dezorientat și că încearcă, indiferent de risc, să se plieze atît cît poate pe noul tsunami al voinței populare.
Ce să o mai ții langa cu anticorupția, cu legile justiției, cu sfaturile Comisiei de la Veneția ori ale lui Juncker & comp atît timp cît românii au descoperit că banalul telefon la 112 duce mai degrabă la o umilință decît la o salvare?
Ce să mai vorbești de șpăgi politice atunci cînd aflăm că ziua în amiaza mare copiii pot fi răpiți, torturați, violați, uciși, arși, topiți în acid etc sub nasul autorităților? Ba chiar sub mutra lor ironic-zîmbitoare. Chiar dacă nu așa vor fi stat deplin lucrurile în cazul Alexandrei, astea au fost informațiile transmise românilor în ultimele zile, suficient pentru a declanșa poate cea mai mare emoție colectivă de la revoluție.
Urmăriți atent scena politică din ultimele zile și veți constata o stranie paralizie: PNL tace aproape mîlc, la fel PSD, PMP, UDMR, Pro România, ALDE. Iohannis abia dacă a avut 2-3 intervenții, cu tot cu ședința CSAT deja convocată pentru a acorda serviciilor secrete și mai mulți bani.
Guvernul a mai mișcat ceva, fiind la butoane în mare măsură, dar asta mai mult în primele 2-3 zile, apoi a lăsat-o mai moale. În mod normal, evenimente de asemenea coloratură produc efectul contrar, în sensul că toți din politică sar ca arși și se bagă în seamă, în culmea agitației, pe toate canalele, de dimineață pînă seara.
De data asta e mai degrabă liniște timorată.
Parcă toată lumea așteaptă ceva, nedefinit. Cu toții par spectatori au unui mare show a cărui regie nu le aparține. Ori poate pur și simplu simt că Titanicul se scufundă și nu e bine să-i fii în preajmă ca să nu fi tras în străfunduri.
Se speculează că în sferele înalte se pun la cale, de zor, planuri de ieșire din clinci; e posibil, dar asta nu ar explica deplin amuțirea clasei politice. În frunte cu USR-PLUS, ceea ce e destul de ciudat, pentru că e gruparea politică cel mai apropiată de profilul unui candidat anti-sistem, prin Dan Barna.
Și se mai speculează că un mare profitor indirect al poveștii ar fi Alexandru Cumpănașu, liderul Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, care a intrat excelent în pielea promotorului – de-a dreptul isteric – al resetării statului. Și care promite de dimineață pînă seara tot ce le place românilor să audă în aceste zile. Asta, în pofida faptului că are un background puțin spus controversat și că a fost un stîlp al statului paralel aproape mai mult decît Kovesi. Nu poți arunca un ochi pe acțiunile trecute ale omului fără să dai peste șefi din servicii, parchete, poliție, politică șamd. Cînd Coldea avea nevoie de vreun număr de telefon, probabil la el apela.
Acum 2-3 săptămîni, Cumpănașu a anunțat că asociația sa – despre care aseară ne-a informat trufaș că grupează 500 de organizații și șase milioane de români – va avea candidat propriu la prezidențiale.
Deocamdată neagă vehement că el ar fi acela, dar are timp să se răzgîndească.
Nu știm dacă Alexandru Cumpănașu e candidatul care va da marea lovitură la prezidențiale.
Dar e aproape cert că, dacă există un mare cîștigător al tragediei de la Caracal, acesta e liderul care se va plia cel mai bine pe mesajul resetării statului, în mod extrem de asemănător cu ceea ce s-a întîmplat în Ucraina. Un lider care poate nici nu a țîșnit spre blockstarturi pînă acum.
Dar care are timp suficient să o facă în perioada imediat următoare.
Cu atît mai mult cu cît lucrurile nu merg spre calmare, ci dimpotrivă.
Azi am aflat toți, cu stupefacție, că suspectul Gheorghe Dincă a fost adus la București pentru tratamente medicale, așa că ancheta și audierile lui vor fi,practic, suspendate pentru o săptămînă.
Iar asta ne va împinge spre ajunul zilei de 10 august, cînd se prefigurează deranj mare în Piața Victoriei.
Un deranj care poate constitui chiar rampa de lansare spre prezidențiale a Marelui Reformator, oricine va fi el.
