spot_img
8.6 C
București
joi, aprilie 18, 2024
AcasăActualitateDragoș Damian, CEO Terapia Cluj: Funcționarii și demnitarii pe care i-ați numit...

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: Funcționarii și demnitarii pe care i-ați numit Dumneavoastră au pus umărul și la închiderea a două fabrici (una dintre ele de vaccinuri) și la vânzarea pe bucăți a celei de-a treia (în loc s-o cumpere statul român și să facă un hub de producție de medicamente oncologice). Suntem la 20 de ani distanță de avansul făcut de Ungaria de exemplu, unde politicienii au decis acum 10 ani că industria farmaceutică este strategică

-

Text scris de Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj, preluat din zf.ro:

Pentru ca am pierdut mai mult de 5 ani in care trebuia sa ne extindem activitatile si sa ne re-tehnologizam, timp in care Dumneavoastra ati decis ca e mai bine sa platim taxa clawback pentru altii in loc sa utilizam banii pentru intarirea rezilientei capacitatilor de productie din tara.
Asadar, in isteria nationala, suprapolitizata, in care sunt intrebat daca putem sa fabricam in Romania remdesivir sau favipiravir sau cocktail-uri de anticorpi, va raspund franc ca nu, nu putem. Nici nu comentez barierele legale (protectia proprietatii intelectuale) sau de reglementare (studii clinice, termene de autorizare), spun doar ca nu avem cold-chain instalat in sectii, nu avem sisteme de conditionare in anumite tipuri de ambalaje, nu avem sisteme de divizare in doze mici, nu putem dezvolta produse noi. In general, suntem la 20 de ani distanta de avansul facut de Ungaria de exemplu, unde politicienii au decis acum 10 ani ca industria farmaceutica este strategica, nu numai pentru pacienti ci si pentru economie – Ungaria exporta medicamente de 1,5 miliarde Euro, Romania de mai putin de 400 miloane.
Noi suntem in tara, stimati politicieni, in care daca ne prezentam nevoile, un oficial din CNAS ne spune ca daca nu ne place putem pleca ca vin altii in locul nostru sau in care un secretar de stat din MF nu are timp sa primeasca in audienta producatorii locali. Asadar, functionari si demnitari, numiti de Dumneavoastra, au pus umarul la stagnarea tehnologica in care ne aflam astazi. Mai mult, functionarii si demnitarii pe care i-ati numit Dumneavoastra au pus umarul si la inchiderea a doua fabrici (una dintre ele de vaccinuri) si la vanzarea pe bucati a celei de-a treia (in loc s-o cumpere statul roman si sa faca un hub de productie de medicamente oncologice).
Si ca sa duc opinia pana la capat stimati politicieni, nu am incredere in intentiile Dumneavoastra de a revigora industria, pentru ca faceti declaratii in furtuna perfecta care va convine, in pandemie si alegeri. Personal cred ca, asa cum am scris in opinia https://www.zf.ro/companii/dragos-damian-ceo-terapia-cluj-acum-toate-lumea-iubeste-fabricile-19103510, dupa ce trec pandemia si alegerile, iar intoarceti spatele acestui domeniu care trebuie sa fie de interes strategic.
Si totusi, independent de Dumneavoastra, stimati politicieni, tot fabricile de medicamente din tara s-au mobilizat in pandemia si in mai putin de 6 luni au inceput sa produca medicamentele necesare, hidroxiclorochina si favipiravir si au extins productia de paracetamol, fara cel mai mic suport de la statul roman. Mai mult, sunt alti doi producatori care vor sa faca pe banii lor hub-uri de productie in Romania, pentru a deservi UE.
Si sa recapitulam. Guvernul american da 800 milioane dolari pentru a creste capabilitatile de productie de ingrediente active; guvernul francez investeste in productia de vaccinuri si paracetamol; guvernul austriac pune pe masa 50 milioane Euro pentru a transforma tara in principalul funizor de antibiotice a UE; si, guvernul ungar isi sprijina producatorii, dupa cum am aflat zilele trecute.
Inteleg ca se fac programe de guvernare in care sunt incluse proiecte de intarire a capabilitatilor Romaniei in productia de medicamente, dar niciunul dintre directorii fabricilor din tara nu a fost invitat sa participe la elaborarea lor. Astfel ca vor fi din nou exercitii pe hartie. Mai bine ne dati noua acea suta de milioane de euro pe care o tot cer si in cinci ani va dam la cheie exact ceea ce avem nevoie.
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img