Dragnea, atacuri la Adrian Năstase și Victor Ponta

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a comentat, marţi seară, declaraţiile fostului premier Adrian Năstase, care a apreciat că Dragnea şi Victor Ponta nu vor fi candidaţii PSD la următoarele alegeri prezidenţialele, replicând că el, personal, nu îşi permite să facă analize pentru o perioadă atât de lungă de timp. 

„Ne-am liniştit. Dacă a stabilit că nu pot să candidez, e în regulă, chiar m-am liniştit. (…) Din moment ce a spus domnul Năstase, este OK. Deci, nu candidez. Nici eu, nici Victor. E în regulă. Mai avem Gabi Firea. Trebuie să o pregătim pe Gabi Firea, să candideze pentru prezidenţiale. (…) Eu respect foarte mult zicerile domnului Adrian Năstase”, a precizat Dragnea la B1 TV.

El a adăugat că rămâne de văzut cine va fi candidatul PSD în 2019.

„Eu nu am nici nivelul intelectual, nici pregătirea politică a domnului Adrian Năstase să îmi permit să fac asemenea analize, pentru un interval atât de lung de timp. În aceste condiţii, eu chiar nu îmi permit ca de acum până hăt, în 2019, să îmi permit să spun eu pe cine va pune candidat PSD la prezidenţiale. Poate atunci nu o să mai fiu preşedintele PSD, o să fiu membru simplu. Sau, poate, o să mă dea afară din partid… nu ştiu cine… Eu încerc acum – după un an prost pentru PSD, 2016, care, sigur, nu a avut rezultatele pe care le-au avut înaintaşii mei, preşedinţi – să ţin partidul, să menţin majoritatea în Parlament împreună cu domnul Călin Popescu-Tăriceanu, că văd că domnul Daniel Constantin are probleme brusc, să menţinem Guvernul şi să punem în practică un program de guvernare votat de oameni. În 2019, cine va decide candidatul PSD… o să vedem…”, a adăugat el.

Adrian Năstase a declarat, luni, la Antena 3, că nu crede că Liviu Dragnea sau Victor Ponta ar putea fi candidaţii PSD la prezidenţialele care vor avea loc peste doi ani, ci mai degrabă că ar putea fi vorba de o femeie.

„Nu e clar, s-ar putea să apară un candidat cu un profil ceva mai neutru. Nu va fi Dragnea, nu va fi Ponta, cred că partidul n-a început încă să gândească la acest candidat. (…) Ar putea să fie femeie”, a arătat el.

Invitat în emisiunea „Dosar de Politician”, președintele PSD Liviu Dragnea a răspuns acuzațiilor pe care Victor Ponta i le-a adus în ultimele zile și a oferit detalii suplimentare despre relația cu fostul premier.

„Eu nu mă aflu în impas cu Victor Ponta. Înainte de toate, eu regret faptul că de o bună bucată de vreme, Victor a generat și întreține o campanie împotriva mea. Este foarte greu să înțeleg de ce o face, dar este alegerea lui”, a afirmat Liviu Dragnea.

Președintele PSD a ținut să lămurească și dezvăluirile făcute de Victor Ponta în legătură cu pactul de coabitare semnat de pe atunci președintele Traian Băsescu cu premierul Ponta în urma alegerilor parlamentari din 2012. Despre respectivul pact, fostul premier a afirmat că a fost negociat de Liviu Drangea cu fostul consilier prezidențial, Iulian Chifu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Zelenski a promulgat legea împotriva școlilor românești

    Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a promulgat luni, 12 octombrie,...

    Din iulie, Musk a donat peste 276 de milioane de dolari Partidului Republican

    Din iulie, miliardarul american Elon Musk a donat peste...

    Prințul moștenitor saudit se ascunde in buncăre de Houthi

    Prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, conducătorul de facto...

    Articole relationate

    Categorii populare