spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeDosarul UNIFARM s-a topit în instanță

Dosarul UNIFARM s-a topit în instanță

-

Fostul director al Unifarm Adrian Ionel a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei, pentru instigare la fals intelectual. Magistraţii l-au achitat de celelalte acuzaţii aduse de DNA, pentru care fusese condamnat, în primă instanţă, la şase ani şi opt luni de închisoare. O decizie similară a fost luată de Curtea de Apel şi în cazul Danielei Lizica Radu, fost şef serviciu comercial al CN Unifarm SA.

- Reclama -

Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, să repingă apelul formulat de DNA împotriva sentinţei pronunţate anul trecut de Tribunalul Bucureşti şi să admită apelurile declarate de inculpaţii Eugen-Adrian Ionel şi Maria-Lizica-Daniela Radu împotriva aceleiaşi decizii.

- Advertisement -

Astfel, instanţa a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând a decis, în cazul lui Adrian Ionel, să descontopească pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare în pedepsele componente (4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, 3 ani de închisoare pentru luare de mită, 3 ani de închisoare pentru complicitate la trafic de influenţă, un an de închisoare pentru instigare la fals intelectual, un an de închisoare pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, sporul de 2 ani şi 8 luni închisoare fiind înlăturat).

Curtea de Apel Bucureşti l-a achitat pe Adrian Ionel pentru abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, pentru luare de mită şi pentru complicitate la trafic de influenţă, motivând că faptele nu există. De asemenea, instanţa a decis încetarea procesului faţă de Adrian Ionel pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

- Advertisement -

”În baza art.396 alin.1, 4 Cod procedură penală raportat la art.83 Cod penal stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului Ionel Eugen-Adrian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 321 alin.1 Cod penal. În baza art.83 alin.1 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se arată în minuta instanţei.

Pe durata termenului de supraveghere, Adrian Ionel trebuie să respecte mai multe măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În cazul Mariei Lizica-Daniela Radu, instanţa a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 4 ani şi 4 luni de închisoare în pedepsele componente (4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, un an de închisoare pentru fals intelectual, sporul de 4 luni de închisoare fiind înlăturat).

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img