Doi influenți senatori republicani îi cer lui Trump să mențină sancțiunile împotriva Rusiei

Senatorii republicani din SUA, Lindsey Graham şi John McCain, îi recomandă preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, să continue politica actualei administraţii prezidenţiale, inclusiv în ceea ce priveşte instituirea şi menţinerea sancţiunilor antiruse. Cei doi au făcut această declaraţie într-un interviu acordat jurnaliştilor de la postul de televiziune NBC.

„Peste câteva săptămâni, Donald Trump va fi apărătorul lumii libere şi al democraţiei. Toţi din America – şi republicanii, şi democraţii – trebuie să înţeleagă că Rusia va trebui să plătească pentru tentativele sale de amestec” – a declarat Graham. „Deşi nu a existat o influenţă asupra rezultatelor alegerilor prezidenţiale, ruşii au încercat să se amestece şi pentru asta trebuie să plătească” – a subliniat senatorul republican.

La rândul său, John McCain a declarat: „Problema legată de aceste atacuri cibernetice este mult mai amplă decât cea legată de alegeri. Au fost ameninţări la adresa securităţii americane”. Totodată, John McCain s-a pronunţat pentru continuarea de către administraţia Trump a politicii sancţiunilor faţă de Rusia

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski: Aliații europeni mă șantajează

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat astăzi aliații europeni...

    DUPĂ CE EUGEN ȘERBĂNESCU A FOST ACHITAT PE FAPTA NU EXISTĂ, VA APROBA CURTEA DE APEL NOUL ABUZ AL DNA?

    După ce diplomatul, publicistul, dramaturgul Eugen Șerbănescu a fost achitat pe...

    Prețul benzinei a crescut cu 24% in SUA de la începutul războiului

    Prețurile benzinei în Statele Unite au atins astăzi un...

    Ce rachete chinezești a cumpărat Serbia

    Expertul chinez Wang Ya'nan a declarat astăzi că există...

    Zelenski își amenință parlamentarii că îi trimite pe front

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că este...

    Articole relationate

    Categorii populare