spot_img
-1.1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriDOCUMENTE BOMBĂ DESRE MINERIADE PREDATE PROCURORILOR/ VA FI ACUZAT ION ILIESCU?

DOCUMENTE BOMBĂ DESRE MINERIADE PREDATE PROCURORILOR/ VA FI ACUZAT ION ILIESCU?

-

Asociația 21 Decembrie 89 a predat marți procurorilor militari copia electronică a dosarului Mineriadelor din 1990, a declarat pentru AGERPRES președintele Asociației, Teodor Mărieș.

- Reclama -

Predarea copiei dosarului Mineriadelor a avut loc în cadrul unei întrevederi a conducerii Secției Parchetelor Militare din cadrul ÎCCJ cu reprezentanții Asociației ”21 Decembrie 1989”, ca parte care a acționat statul român la CEDO în dosarele Revoluției Române și Mineriadelor din 1990.

- Advertisement -

„Reprezentanții Asociației 21 Decembrie 89, așa cum au promis la întâlnirea anterioară cu procurorii, au predat astăzi, pe baza unui proces verbal, o copie în formă electronică a Dosarului Mineriadelor, pentru a ușura munca anchetatorilor în acest caz. Au fost predate 21 de CD-uri”, a precizat Mărieș.

Potrivit acestuia, în timpul întrevederii au fost discutate și chestiunile legate de tergiversarea dosarului Revoluției cu privire la care există un număr mare de decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

- Advertisement -

„A fost discutată situația dosarelor comunismului, Revoluției Române și mineriadelor, în condițiile în care CEDO a condamnat statul pentru tergiversarea acestor dosare. În dosarul comunismului lucrurile par mult mai relaxate, în sensul în care nu există presiune politică, faptele fiind săvârșite în urmă cu foarte mulți ani. În dosarul Mineriadelor, procurorii militari au arătat că acesta se află la Curtea Supremă într-un proces deschis de una din părțile vătămate. Ei și-au exprimat speranța că acest dosar de la ÎCCJ va fi finalizat și că instanța va remite dosarul secției parchetelor pentru a se relua cercetările. Din păcate, acest dosar aflat pe rolul ÎCCJ a dus la tergiversarea lucrărilor timp de peste 8 luni de zile de la redeschiderea acestuia de Procurorul General al României, soluție ce a fost confirmată și de ÎCCJ”, a detaliat Teodor Mărieș.

Legat de dosarul Revoluției, reprezentanții Asociației 21 Decembrie 89 au reafirmat, în discuțiile cu procurorii, opinia Asociației conform căreia „există o presiune politică extraordinară pentru a nu se finaliza cercetările”, motivând că este inexplicabilă inexistența oricărui demers în acest sens.

Cele două părți au convenit o nouă întâlnire după data de 24 septembrie. „La această dată se așteaptă finalizarea procesului la ÎCCJ, pentru a se putea primi dosarul și echipa de procurori a Secției Parchetelor Militare să demareze procedurile necesare în dosarul Mineriadelor. Asociația 21 Decembrie 89 și-a manifestat întreaga disponibilitate în sprijinirea anchetei în toate cele trei dosare”, a mai spus Mărieș.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img