DOCUMENT CARE O DĂRÂMĂ PE ŞEFA DNA: Kovesi a fost în sufrageria lui Oprea cu Maior, Coldea şi Dîncu în noaptea alegerilor din 2009/ CE SPUNEA KOVESI> Niciodată nu mă văd cu politicieni, cel puțin în timpul liber

Un document publicat de Antena3 relevă că Laura Kovesi a fost acasă la Gabriel Oprea în noaptea alegerilor din 2009. Facsimilul publicat de Antena3 provine dintr-un act al Parchetului General, respectiv ordonanța de clasare a dosarului iniţiat la Parchetul General privind posibile fraude electorale la alegerile prezidențiale din 2009.

Din documentul prezentat reiese că Parchetul General a deschis un dosar privind posibile fraude la alegerile prezidenţiale din 2009.

La concluzii apare şi o referire la noaptea alegerilor, când procurorii au stabilit că Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, a fost „indubitabil” acasă la Gabriel Oprea, însă nu au avut loc acţiuni de fraudare a alegerilor.

„Probele testimonial administrate în cursul urmăririi penale au relevat, în mod indubitabil, că persoanele prezente în seara zilei de 6 decembrie 2009 la locuința martorului Oprea Gabriel, respectiv George Maior, Vasile Dîncu, Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi, Neculai Onțanu și Anghel Iordănescu au participat la un eveniment de natură privată, la invitația acestuia, nefiind inițiată nicio operațiune de fraudare/viciere a rezultatelor alegerilor prezidențiale”, se arată în document.

Dan Andronic a declarat că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, mai marii statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. Jurnalistul a dezvăluit că Laura Kovesi și Coldea erau preocupați de câștigarea scrutinului de către Traian Băsescu.

„Niciodată nu mă văd cu politicieni, cel puțin în timpul liber. Uneori, datorită atribuțiilor de serviciu, trebuie să interacționez (cu politicieni), dar doar la întâlniri instituționale și la activități instituționale. În timpul liber nu mă văd cu politicieni și nu mă întâlnesc cu ei”, spunea recent Laura Codruţa Kovesi.

Șefa DNA arăta că magistraților nu ar trebui să li se permită să întrețină relații personale cu politicieni pentru că s-ar afla într-o stare de incompatibilitate.

„Consider că este o incompatibilitate cu statutul de magistrat și având în vedere calitatea mea de procuror în Direcția Națională Anticorupție cred că ar fi total nepotrivit să mă văd cu politicieni în timpul liber”, a mai spus Laura Codruța Kovesi.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare