Procurorul Mihaiela Moraru Iorga a declarat, la Antena 3, că revocarea fostei şefe a DNA nu schimbă cu nimic situaţia în care se află, însă reprezintă un moment al asumării şi al recunoaşterii greşelilor, deoarece încercarea de a găsi vinovaţi acolo „unde nu se regăsesc” a vulnerabilizat statutul procurorilor. Ea a adăugat că noul şef al DNA va avea povară grea, deoarece instituţia este, în acest moment, contestată. Mai mult, Mihaiela Moraru Iorga a explicat de ce crede că este benefică o structură de anchetare a magistraţilor.

„Revocarea doamnei procuror-şef Laura Codruţa Kovesi nu schimbă nimic în privinţa a ceea ce mi s-a întâmplat, dar e un nou început. E un moment al asumării, un moment de la care activitatea instituţiei ar trebui să continue cu recunoaşterea greşelilor, cu echilibru şi cu profesionalism. Lipsa de asumare a unor greşeli, încercarea de a căuta întotdeauna responsabili în altă parte decât acolo unde se regăsesc nu a condus decât la o vulnerabilizare a statutului procurorului şi la o creştere a neîncrederii în justiţie. Cred că ar fi păcat să trecem dintr-o extremă în cealaltă, respectiv de la negarea unor abuzuri la o generalizare care este nemeritată. Este momentul asumării”, a declarat Mihaiela Moraru Iorga, la Antena3.

Mihaiela Moraru Iorga, procuror DNA, este în prezent suspendată din magistratură în urma trimiterii în judecată într-un dosar instrumentat de Direcţie.

Moraru Iorga a declarat că noul procuror-şef al DNA ar trebui să ia în calcul recunoaşterea unor greşeli, deoarece instituţia este în prezent contestată deoarece au existat multe achitări la care cineva trebuie să dea explicaţii.

„Nu aş vrea să dau sfaturi noului procuror-şef, nu vreau să dau niciun fel de sugestii. (…) Cred că e o mare provocare pentru oricine, pentru că instituţia în acest moment, e contestată, pentru că sunt multe achitări la care cineva va trebui să dea explicaţii şi pentru că sistemul de evaluare al instituţiei şi a procurorilor nu este unul care să-l ajute pe noul procuror-şef”, a declarat Mihaiela Moraru Iorga la Antena3.

Mihaiela Iorga a mai spus că nu ar putea menţiona nume care ar putea ocupa funcţia de procuror-şef al DNA, însă există magistraţi potrivitţi. Ea a precizat că nu ar putea candida pentru post deoarece nu vrea unul de conducere, dar şi pentru că este, în prezent, suspendată din magistratură ca urmare a trimiterii sale în judecată într-un dosar de corupţie instrumentat de DNA. Însă noul şef al DNA, a spus Iorga, va avea o misiune grea.

„Dacă consideri că e un moment al asumării (…) e o povară foarte grea. Este o provocare, totodată, pentru că sistemul de evaluare al DNA şi al procurorilor din DNA nu este cel mai bun. Această evaluare se face în funcţie de numărul trimiterilor în judecată atât la nivel de instituţie, cât şi la nivel de procuror. Atât timp cât această modalitate de evaluare nu se va schimba, va fi întotdeauna un rabat la calitate. Aşteptările sunt foarte mari. An de an, fiecare va aştepta să audă mai multe trimiteri în judecată, despre mai multe condamnări, arestări, persoane importante. Mai întâi trebuie să se producă o schimbare la nivel de mentalitate şi de evaluare”, a spus Mihaiela Moraru Iorga.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că până în acest moment nu a primit nicio candidatură pentru ocuparea postului de şef al DNA, însă este convins că luni, ultima zi de înscrieri, vor veni procurori care să-şi depună dosarul. În caz contrar, procedura se reia.

„În acest moment nu este nici un candidat! Sunt convins de faptul că mâine vom avea candidaturi. În caz contrar se va relua procedura. Procedura se reia şi în situatia în care candidatul/candidaţii înscris/înscrişi este/sunt respins/ respinşi!”, a precizat, pentru MEDIAFAX, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Iorga: Laura Codruţa Kovesi a afirmat că unii procurori se plimbă pe la sediile PSD

Mihaiela Moraru Iorga a spus că se vehicula, înainte ca Laura Codruţa Kovesi să fie revocată, că la sediul PSD celei dintâi i s-a propus postul procuror-şef al DNA, adăugând că la o şedinţă de lucru, Kovesi a afirmat că unii procurori merg la sediile acestui partid. Iorga a negat prezenţa la PSD.

„La un moment dat, am primit din partea unei persoane un mesaj în sensul că s-ar fi auzit în anumite medii că aş fi susţinută pentru a ocupa postul de procuror şef al doamnei Kovesi. Persoana respectivă m-a avertizat că ar fi bine să discut cu doamna procuror-şef Kovesi şi dacă nu este adevărat, să vorbesc cu dânsa pentru că aş putea să suport consecinţe nu tocmai plăcute. La scurt timp după această discuţie, spre miezul nopţii, am primit un telefon din partea unui coleg. Se întâmpla cu câteva luni înainte de revocare (a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de şef al DNA, n.r.). El m-a întrebat dacă este adevărat că am fost chemată la PSD şi dacă mi s-a propus să fiu numită procuror şef al DNA. I-am spus că nu pot să cred că mă întreabă aşa ceva, pentru că nu aş face niciodată aşa ceva. A spus că ştie că nu e posibil, dar a fost întrebat şi întreabă şi el”, a spus Mihaiela Moraru Iorga, la Antena3.

Procurorul a mai spus că după această situaţie, la o şedinţă de lucru, Laura Codruţa Kovesi a afirmat că unii procurori „se plimbă pe la sediile PSD”.

„La ceva timp după acest eveniment, am avut o şedinţă de lucru în cadrul căreia doamna procuror-şef a afirmat, la modul general, că unii procurori se plimbă pe la sediile PSD. Înţelegeţi cam care era atitudfinea în situaţia în care apărea un potenţial concurent”, a spus Iorga.

Laura Codruţa Kovesi a fost revocată din funcţie la începutul lunii iulie, când preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul aferent.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?