spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeDNA dă atacul la primarul maghiar independent din Odorheiu Secuiesc

DNA dă atacul la primarul maghiar independent din Odorheiu Secuiesc

-

DNA a început urmărirea penală a primarului din Odorheiu Secuiesc, Árpád Gálfi, primarul independent fiind suspectat de abuz în serviciu potrivit stenogramei pe care DNA a transmis-o municipalităţii, transmite agenția maghiară de știri MTI.

- Reclama -

Potrivit documentului semnat de prim-procurorul Murariu Ovidiu Daniel şi datat în 22 decembrie, serviciul teritorial de la Târgu Mureş a început urmărirea penală împotriva edilului pentru suspiciunea de abuz în serviciu săvârşit în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, pentru sine sau pentru o altă persoană.

- Advertisement -

Potrivit DNA, Árpád Gálfi a contractat cu o societate locală de avocatură care să furnizeze servicii juridice în litigiile oraşului, fără a avea aprobarea consiliului local. Potrivit procurorilor anticorupţie, primarul a cauzat astfel oraşului un prejudiciu de mii de lei, cărora li se adaugă şi penalităţi de întârziere, respectiv dobânzi.

Potrivit rechizitoriului, Árpád Gálfi a semnat contractul cu biroul de avocatură la 30 aprilie 2019, în acelaşi an plătindu-i acestuia pentru servicii, în mai multe rânduri, câte 5000 de lei, respectiv 7500 de lei. Potrivit stenogramei, a fost efectuat un număr total de cinci plăţi, iar astfel, primarul a prejudiciat municipalitatea cu 27 500 de lei, sumă la care se adaugă penalităţi de întârziere, respectiv dobânzi.

- Advertisement -

În dosar au fost audiaţi şi trei angajaţi ai primăriei, a mai specificat DNA.

În stenogramă, DNA informează consiliul local că se poate constitui parte vătămată în proces, subiect asupra căruia consilierii locali urmează să decidă în şedinţa extraordinară de joi. Potrivit proiectului de hotărâre locală transmis agenţiei ungare de presă MTI – căreia i-a fost ataşată şi stenograma DNA menţionată mai sus – consiliul local l-a mandatat pe viceprimarului Zsolt Ölvedi pentru reprezentarea intereselor municipalităţii.

Portalul maghiar de ştiri Székelyhon a relatat că primarul independent a prezentat de mai multe ori consiliului local proiectele de hotărâre privind utilizarea serviciilor juridice din partea biroului de avocatură. Consilierii locali le-au respins de fiecare dată, invocând că primăria are în acest scop propriul departament juridic.

Árpád Gálfi a declarat pentru Székelyhon că a avut în vedere interesele oraşului, şi nu interesele sale personale, şi a promis că va oferi explicaţii mai detaliate în cadrul şedinţei de consiliu de joi.

Árpád Gálfi este în prezent primar independent, însă primul său mandat l-a câştigat în 2016 în calitate de candidat comun al Partidului Civic Maghiar (PCM) şi al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT). Întrucât în 2019, relaţia sa cu PCM s-a deteriorat, acesta a fost exclus din partid.

În 2020, a câştigat un nou mandat după ce a candidat din partea Partidului Oamenilor Liberi (POL). În 2021, a anunţat că va părăsi POL şi va continua să activeze ca independent.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img