Direcția Națională Anticorupție (DNA) cere Tribunalului București arestarea preventivă a primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea, după ce acesta ar fi încălcat prevederile impuse de controlul judiciare în dosarul în care este cercetat pentru corupție, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Sursele citate au explicat că edilul și-ar fi exercitat funcția de primar, deși acest lucru îi era interzis.
În luna ianuarie, Vlad Oprea a fost plasat de procurorii anticorupție sub control judiciar pe cauțiune în valoare de 600.000 de lei în dosarul în care este acuzat de luare de mită în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, trafic de influență în formă continuată și fals în declarațiile de avere, în formă continuată.
De asemenea, edilul este urmărit penal și pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, folosirea influenței ori autorității de către o persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălarea banilor și executarea fără autorizație legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizațiilor emise a lucrărilor de construire sau de desființare a unor imobile situate în orașul Sinaia.
‘Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații între care: să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu se deplaseze la sediul Primăriei Sinaia și să nu exercite funcția de primar al orașului Sinaia’, menționau anchetatorii.
Vlad Gheorghe Oprea, în calitate de primar al orașului Sinaia, ar fi pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale și ar fi primit indirect, în două tranșe, la datele de 22 decembrie 2021 și 1 februarie 2022, suma totală de 238.000 euro, prin interpunerea în tranzacție a altor firme din grup și a societății comerciale administrate de mama suspectului, pentru a facilita obținerea de către reprezentantul societății comerciale a aprobării PUZ-ului necesar pentru construire hotel/aparthotel în orașul Sinaia, emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de construire, precum și a celorlalte avize necesare realizării investiției, arată sursa citată.
Surse judiciare au menționat anterior că edilul ar fi pretins de la Vladimir Ciorbă și ar fi primit, indirect, de la reprezentanții firmei SC Nordis Best Construct mită în valoare de aproape 240.000 euro pentru a facilita obținerea documentației necesare construirii în oraș a unui hotel/aparthotel.
O parte din suma de 238.000 euro, încasată de societatea mamei suspectului, ar fi fost folosită pentru achiziționarea de către acesta a unei stații de betoane din Turcia, în valoare de 133.800 euro, spun anchetatorii.
De asemenea, conform procurorilor, din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că primarul orașului Sinaia ar fi implicat și în administrarea de facto a acestei societăți comerciale la care este asociat mama sa, iar administrator este sora suspectului, luând decizii legate de patrimoniul acesteia și dispunând efectuarea de plăți din conturile firmei, precum și efectuarea de achiziții și de vânzări.



