spot_img
3.9 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriDNA a vrut interceptarea şi filarea lui Oprescu la un hotel din...

DNA a vrut interceptarea şi filarea lui Oprescu la un hotel din Viena

-

Procurorii DNA au cerut interceptarea şi filarea pentru aproape trei săptămâni a lui Sorin Oprescu şi a altor doi complici, la Viena, dar autorităţile din Austria au respins solicitarea, invocând detaliile sumare puse la dispoziţie, dar şi legislaţia, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

- Reclama -

Surse judiciare au declarat în exclusivitate pentru MEDIAFAX că anchetatorii DNA au solicitat Procuraturii Centrale pentru urmărirea faptelor penale economice şi a corupţiei din Austria interceptarea şi filarea lui Sorin Oprescu, a şefului Direcţiei Cimitire, Cornel Popa şi a lui Cristian Stanca, şoferul edilului, care s-au aflat la Viena, în vara acestui an.

- Advertisement -

Obiectul cererii rogatorii a fost ”procedură împotriva lui Cornel Popa şi a altor persoane împotriva acceptării de cadouri şi mită”, iar cererea a fost transmisă autorităţilor judiciare austriece în 28 aprilie 2015.

Potrivit surselor citate, există două răspunsuri ale autorităţilor judiciare austriece transmise DNA, în care sunt menţionate solicitările anchetatorilor români, dar şi motivele refuzării cererilor de comisie rogatorie.

- Advertisement -

Astfel, potrivit surselor citate, Procuratura Centrală pentru urmărirea faptelor penale economice şi a corupţiei din Austria a primit o cerere de interceptare a trei numere de telefon aparţinând lui Sorin Oprescu, Cornel Popa şi Cristian Stanca, precum şi a mesajelor de tip SMS. Totodată, anchetatorii au cerut ”dispunerea supravegherii transfrontaliere a acuzaţilor Sorin Mircea Oprescu şi Cristian Stanca pentru cel mult perioada 15 mai – 5 iunie, ora 24.00”, dar şi a lui Bogdan Cornel Popa şi a lui Teodor Gogonea, pentru cel mult perioada 29 mai 2015 – 5 iunie 2015.

Ulterior, procurorii anticorupţie au cerut extinderea perioadelor de intereceptare şi filaj pentru cei patru, pentru perioada 12 iunie – 5 iulie.

Anchetatorii DNA au solicitat autorităţilor judiciare austriece ”supravegherea optică şi acustică” a lui Sorin Oprescu la o presupusă întâlnire la Hotel Park Hyatt, dar operaţiunea nu a mai avut loc deoarece Unitatea Specială pentru Supraveghere – SEO austriacă nu a avut condiţiile necesare.

otodată, Serviciul Federal de Prevenire şi Compatere a Corupţiei, care trebuia să execute măsurile oprative aprobate de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, nu a putut să execute măsurile de ”supraveghere transfrontalieră” şi ”supraveghere optică şi acustică” în perioada cerută de DNA pentru că ”persoanele ţintă nu s-au aflat în Austria respectiv nu au putut fi constatate activităţi coresunzătoare ale persoanelor”, precizează sursa citată.

Cererea procurorilor DNA a fost respinsă de anchetatorii din Austria şi pe motiv că faptele pentru care sunt cercetate persoanele pentru care Direcţia a cerut măsurile operative nu au limite de pedeapsă peste zece ani, în contextul în care Codul de procedură austriac prevede astfel de măsuri operative pentru fapte de crimă organizată, organizaţii criminale sau infracţiuni cu pedepse de peste zece ani.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img