Dispariția șefului INTERPOL: REȚINUT DE CHINEZI?

Poliţia franceză anchetează dispariţia şefului Interpol, Meng Hongwei, a confirmat vineri ministerul de interne de la Paris pentru agenţia Reuters; anterior, informaţia fusese dezvăluită neoficial de surse din poliţie.

Un ziar din Hong Kong a a anunţat, invocând o sursă anonimă, că şeful Interpolului, Meng Hongwei, a fost reţinut pentru a fi chestionat de „autorităţile disciplinare”, un termen folosit adesea pentru a descrie investigatorii din Partidul Comunist care se ocupă de cazurile de corupţie sau de trădare politică, scrie Associated Press și News.ro.

Deoarece nu mai ştia nimic despre Meng din 25 septembrie, soţia lui s-a adresat poliţiei din Lyon, unde se află sediul organizaţiei poliţieneşti internaţionale. Soţia şi cei trei copiii ai şefului Interpol sunt sub protecţia poliţiştilor, după ce au primit ameninţări prin telefon şi în mediile sociale, a mai comunicat ministerul de interne al Franţei.

Meng, în vârstă de 64 de ani, a fost numit la conducerea Interpol în 2016. El a dispărut în timpul unei vizite în China. Cotidianul South China Morning Post din Hong Kong susţine, citând o sursă neprecizată, că el a fost reţinut pentru interogatoriu imediat după aterizarea în ţara natală.

Paşapoartele speciale de care pot beneficia funcţionarii Interpol pentru deplasări de urgenţă nu le asigură niciun drept sa imunitate în ţările de origine, menţionează Reuters.

Potrivit aceleiaşi agenţii, preşedintele Interpol figurează ca ministru adjunct pe site-ul de internet al ministerului chinez pentru securitatea publică, dar din aprilie nu mai este şi membru al comitetului Partidului Comunist Chinez din minister. Preşedinţii Interpol sunt detaşaţi din ţările lor, iar pe durata mandatului îşi păstrează şi funcţiile avute anterior.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare