Home Actualitate Diplomatul care a identificat 21.000 de prizonieri români în lagărele din Rusia...

Diplomatul care a identificat 21.000 de prizonieri români în lagărele din Rusia batjocorit de USR PLUS și PNL

0

Municipiul Focșani rămâne cu aceiași cetățeni de onoare ca și până acum, dat fiind că majoritatea formată din USR PLUS și PNL a refuzat propunerea primarului Cristi Valentin Misăilă de a-i conferi acest titlu fostului ambasador al României în Rusia. Vasile Soare, originar din Vulturu, a avut o remarcabilă carieră diplomatică, ca ambasador. Însă propunerea de a fi numit cetățean de onoare al Focșaniului are legătură strânsă cu faptul că diplomatul a reuşit să scoată la lumină istoria prizonierilor români în lagărele din Rusia și să le cinstească memoria. Aproape 10 ani a cercetat ambasadorul arhivele ruse, pentru a descoperi un număr impresionant de prizonieri de război români, care au ajuns și au decedat în lagărele de pe întreg teritoriul Rusiei. Din ce scria acesta anul trecut, munca de cercetare a însemnat publicarea unei liste nominale cu aproximativ 21.000 de prizonieri români identificați, precum și lagărele unde aceștia au murit și locurile lor de înhumare, scrie Monitorul de Vrancea.

În paralel, până în decembrie 2019, pe întreg teritoriul Rusiei au fost ridicate monumente comemorative (împreună cu ONCE), în memoria prizonierilor români de război morți în lagărele NKVD în anii 1941-1956. În plus, în Rusia au fost amenajate și inaugurate mai multe Cimitire Militare Românești unde au fost reînhumați o parte din ostașii români căzuți în bataliile din cel de-al Doilea Război Mondial.

Ar trebui să știe toți focșănenii și vrâncenii că astăzi (joi – n.r.) consilierii locali PNL-USR PLUS și-au permis să jignească istoria României, să jignească pe unul dintre cei mai buni diplomați de carieră pe care România îi are în acest moment. Fără nicio logică, cu o explicație puerilă, dată de o doamnă profesor – că ar trebui să ne îndreptăm mai mult spre Vest decât spre Est. Acest gest incalificabil al consilierilor locali PNL-USR PLUS a călcat în picioare întreaga carieră a excelenței sale domnul Vasile Soare, fostul ambasador al României în Federația Rusă, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan și actualmente în Republica Azerbaidjan. Și spun acest lucru pentru că Excelența Sa ambasadorul Vasile Soare, vrâncean, român cu adevărat, nu a făcut altceva decât să recunoască – așa cum ar fi trebuit să o facem noi toți și să repare moral ceea ce nu a făcut România în ultimii 70 de ani – memoria soldaților români care au căzut pe câmpurile de luptă din teritoriile fostei URSS. Mai ales a celor care au decedat în lagăre și care s-au jertfit pentru ca noi astăzi să fim o Românie liberă și democratică.Dar din păcate democrația văd că este înțeleasă prost sau deloc de unii. Ca cei care nu au știut că acest vrâncean nu a făcut altceva decât să facă cinste României. În 2015, de Ziua Armatei Române, Excelența Sa, împreună cu toți reprezentanții forului diplomatic, au reușit să reînființeze Primul Cimitir al Eroilor Români căzuți în luptele din cel de-al Doilea Război Mondial pe teritoriul URSS. Ulterior, odată cu sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, Excelența Sa a mai înființat încă un cimitir și a construit în întreg teritoriul Federației Ruse cel puțin 30 de monumente în memoria acestor eroi. Iar în 2018 am avut bucuria să fim alături de dumenalui, printr-o delegație oficială, reprezentați de Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei”, cu care au parcurs peste 5.000 de kilometri cu autocarul în Siberia, în luna decembrie, pentru a sfinți monumentele ridicate în cinstea acestor eroi.Dar pentru faptul că dumnealui a reprezentat România în spațiul ex-sovietic, consilierii PNL-USR PLUS s-au gândit că nu este posibil să îi oferim un gest simbolic de recunoștință acestui mare om, mare diplomat, refuzând oferirea titlului de cetățean de onoare. Pentru tot ceea ce s-a întâmplat astăzi, domnule ambasador, vă rugăm să ne iertați. Se pare că nu putem să înțelegem și să apreciem cu adevărat ceea ce faceți dumneavoastră pentru trecut, pentru prezent, dar mai ales pentru viitorul României. Iertați-ne, dar cred că Focșaniul nu vă merită, a spus ulterior ședinței de CL Focșani primarul Cristi Valentin Misăilă, într-o conferință de presă.

Ad

Exit mobile version