Home mediu Diplomat american, critic la adresa diasporei românești

Diplomat american, critic la adresa diasporei românești

0

România nu are avantajul unei diaspore mari, active şi vocale care să-i reprezinte interesele la Washington, precum au Polonia sau Cehia, dar are, în schimb, prieteni foarte buni în SUA, inclusiv printre foştii diplomaţi, a declarat, luni, Mark Taplin, fost însărcinat cu afaceri al SUA la Bucureşti.

„Nu aveţi avantajul natural pe care îl au Polonia şi Cehia, acela al unei diaspore mari, active şi vocale, dar românii din America au o voce, în anumite zone, spre exemplu Ohio, sunt vocali şi activi politic. Sunt câţiva foşti ambasadori americani care continuă să joace un rol puternic în numele României, al intereselor României, au o afinitate persistentă pentru România. Fostul meu şef, Nick Taubman, este încă foarte activ şi ştiu că a fost aici în mai multe ocazii. El este un susţinător activ al relaţiiilor economice”, a declarat, luni, fostul însărcinat cu afaceri al SUA în România, Mark Taplin, întrebat de modul în care interesele României sunt susţinute la Washington, în comparaţie cu cele ale Poloniei, Ungariei sau Cehiei.

„Ce cred că este interesant este faptul că (Nicholas Taubman) este în permanent contact cu Mark Gitenstein”, a mai spus Taplin, amintind că primul a fost numit sub Administraţia republicană a lui George W. Bush, iar Gitenstein sub cea a democratului Obama. „Doi oamenii care din punct de vedere politic nu au prea multe în comun, sunt legaţi de angajamentul şi de pasiunea de a ajuta România”, a punctat fostul diplomat.

Totodată, acesta a subliniat faptul că „de mult timp diplomaţia românească este foarte bună”, cu o serie de ambasadori „foarte eficienţi”, precum Mircea Geoană„Aveţi mulţi prieteni de partea americană, inclusiv foşti diplomaţi care rămân implicaţi şi cred că nu este întotdeauna aceeaşi situaţie cu alte ţări, e ceva special în această relaţie” româno-americană, a mai spus fostul însărcinat cu afaceri.

Mark Taplin, fost însărcinat cu afaceri şi adjunct al şefului misiunii diplomatice a SUA la Bucureşti între 2005 şi 2008, a susţinut, luni, la Bucureşti, o conferinţă privind cooperarea între Statele Unite şi România în contextul împlinirii a 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări.

Ad

Exit mobile version