Dincă le-a dat foc celor 2 tinere

„Da, este adevărat. A recunoscut că le-a omorât pe amândouă. Sunt două fapte de omor. A oferit nişte explicaţii. Acum sunt din punctul dânsului de vedere, au venit aici pentru a întreţinere relaţii sexuale, au fost discuţii mai aprinse şi în urma acelor discuţii le-a lovit şi în urma loviturilor s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Din declaraţiile dânsului au venit de bună voie”, a declarat Bogdan Alexandru, avocatul lui Gheorghe Dincă, pentru MEDIAFAX.

Luiza Melencu (18 ani) a dispărut în luna aprilie 2019, după ce a luat o maşină de ocazie. În acelaşi mod a dispărut Alexandra Măceşanu (15 ani). Suspectul a fost identificat abia vineri, după ce Alexandra a sunat de 3 ori la 112 pentru a-şi anunţa răpirea.

Deocamdată nu se ştie dacă autorul a anunţat şi unde sunt cadavrele, pentru că până acum anchetatorii nu au găsit vreun corp, ci doar urme umane.

UPDATE: Surse apropiate anchetei au declarat, pentru MEDIAFAX, că Gheorghe Dincă a spus anchetatorilor că a ars cadavrele celor două fete pe care le-a sechestrat. Dincă şi-a recunoscut duminică, la prânz, faptele.

Potrivit surselor judiciare, autorul crimelor din Caracal le-a spus anchetatorilor că a ars cadavrele celor două fete.

Anchetatorii au căutat, timp de 3 zile, urme în casa şi curtea bărbatului. În cenuşa dintr-un butoi se aflau mai multe rămăşiţe umane.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare