Dinamo AMENINȚĂ cu retragerea din campionat: Suntem furaţi ca-n codru

Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat că formaţia pregătită de Ioan Andone a fost dezavantajată clar de arbitraje în ultimele meciuri, precizând că echipa este furată „ca-n codru” şi că în cazul în care situaţia se va repeta gruparea se va retrage din campionat, transmite news.ro.

„Cred că am pierdut 6 sau 7 puncte. O bătaie de joc. E mult prea mult. Au fost depăşite limitele bunului simţ şi rezonabilului de foarte multă vreme. Probabil că era posibil să câştigăm acest meci şi nu trebuia. Poate că erau altele temele. Incredibil. Vrem să se întâmple ceva. O să vedem cum putem protesta. E al cincilea meci la care suntem dezavantajaţi la modul evident. Noi suntem furaţi ca-n codru. E vorba de golănie. Consider că trebuie să fim trataţi corect. E dreptul nostru. Ca să vină nişte băieţi din aceştia care abia aşteaptă un motiv de care să se agaţe… E incredibil, e inacceptabil, e sub orice critică. Dacă se mai întâmplă ne retragem din campionat. Nu merită, de ce cheltuim bani? Mai plătim şi arbitrajul, şi deplasările, ca să fim bătaia de joc a unora?”, a spus Negoiţă la Digi Sport.

Ionuţ Negoiţă a menţionat că dinamoviştii vor face tot ce vor putea pentru a protesta. „Sunt extrem de supărat. E multă bătaie de joc în privinţa noastră şi a acestui fenomen. Vreau să se rezolve această problemă, această mizerie, această nesimţire. Vreau normalitate. Jucătorii noştri cum să-şi facă treaba atâta timp cât suntem meci de meci dezavantajaţi? Chestiuni evidente, care se văd din avion. Şi arbitri cu pretenţii să nu le vadă? Am crezut că există o limită, dar văd că nu există. Facem tot ce putem face să protestăm pentru că nu se mai poate”, a adăugat el.

Formaţia FC Botoşani a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Dinamo, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I, în care gazdele au beneficiat de un autogol şi un penalti, iar oaspeţii au rămas în inferioritate numerică în minutul 71.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Obiecte din cultura Monteoru bănuite că s-ar afla la Muzeul de Istorie din Berlin

    'Călător prin România', organizație nonguvernamentală din domeniul culturii a...

    „SUA continuă decapitarea Iranului fără vreun plan legat de ceea ce va urma”

    „SUA continuă decapitarea Iranului fără vreun plan legat de...

    China face presiuni asupra Iranului să nu închidă Strâmtoarea Hormuz

    China face presiuni asupra oficialilor iranieni pentru a nu...

    UK nu va participa la atacurile asupra Iranului chiar dacă Trump e supărat

    Londra nu va participa la atacurile asupra Iranului și...

    Americanii au testat in Iran o nouă rachetă

    Armata americană a desfășurat în luptă noua rachetă Precision...

    Cine câștigă și cine pierde din războiul din Orient

    Invazia Iranului de către Statele Unite ar putea avea...

    Articole relationate

    Categorii populare