Din cauza măsurilor nepopulare, Macron vrea să schimbe premierul pe fondul creșterii partidului lui Le Pen care conduce in sondaje

Preşedintele francez Emmanuel Macron ar putea proceda rapid, poate chiar luni, la o remaniere a guvernului pentru a da un suflu nou celui de-al doilea mandat al său marcat de absenţa unei majorităţi absolute în Adunarea Naţională pentru a guverna, scrie AFP conform Agerpres.

„Se va mişca la începutul săptămânii, probabil cu un nou prim-ministru luni”, a declarat un influent consilier prezidenţial.

În ultimele luni, şeful statului şi-a „asumat” o serie de reforme nepopulare, precum cea a pensiilor, ori foarte controversate, precum legea privind imigraţia care i-a divizat profund tabăra.

În acelaşi timp, se confruntă cu ascensiunea formaţiunii Rassemblement National (RN, extrema dreaptă), care conduce în sondajele pentru alegerile europene din iunie 2024. Marine Le Pen, şefa deputaţilor RN, a ocupat locul al doilea la ultimele două alegeri prezidenţiale din 2017 şi 2022 în spatele lui Emmanuel Macron.

Emmanuel Macron s-a întâlnit duminică seară cu premierul Elisabeth Borne pentru a discuta despre unele „dosare importante”, potrivit Palatului Elysée.

„Totul este posibil… inclusiv nimic”, a rezumat un alt consilier apropiat al preşedintelui Macron, într-un moment în care şeful statului pare să aibă în vedere recompunerea echipei sale după ce i-a primit succesiv săptămâna trecută pe ministrul economiei, Bruno Le Maire, pe fostul său prim-ministru Edouard Philippe şi pe centristul François Bayrou.

Acesta din urmă a estimat duminică la postul BFMTV că o „schimbare” este „necesară”.

Cu toate acestea, Elisabeth Borne, în funcţie de 20 de luni, „nu este condamnată: toată lumea îi ţine discursul de înmormântare… dar ne mişcăm puţin prea repede”, a subliniat un apropiat al şefului statului.

Chiar dacă nu poate fi exclusă menţinerea în funcţie a lui Elisabeth Borne, Emmanuel Macron trece în revistă de câteva zile opţiunile pentru Palatul Matignon, doi candidaţi apărând: Julien Denormandie, un fidel de la primele ore şi fost ministru al locuinţelor şi al agriculturii, şi Sébastien Lecornu, actual ministru al apărării provenit din dreapta eşichierului politic. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se strânge lațul in jurul lui Raed Arafat

    Procurorii militari au ridicat, vineri, documente și telefoane de...

    Cancelarul German: SUA și Israel nu vor învinge in Iran

    Cancelarul german Friedrich Mertz a declarat astăzi că se...

    Rubio: Zelenski minte

    Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat pe...

    Unguriii de la MOL au descoperit al doilea mare zăcământ de gaze in Pakistan

    O societate mixtă condusă de MOL Pakistan a descoperit,...

    Jumătate din flota de pescuit olandeză nu are motorină să pescuiască

    Cel puțin jumătate din flota de pescuit olandeză rămâne...

    China a descoperit zăcăminte mari de pământuri rare

    China a realizat progrese considerabile în ceea ce privește...

    Articole relationate

    Categorii populare