DIICOT Mehedinți în acțiunea Parfumuri falsificate

Poliţiştii şi procurorii DIICOT din Mehedinţi au făcut şapte percheziţii în Bucureşti, Timişoara, Băbeni (Vâlcea) pentru destructurarea unei grupări care a pus în circulaţie parfumuri contrafăcute purtând mărci identice sau similare cu alte mărci înregistrate. Din 2013 şi până în prezent, au fost valorificate parfumuri în valoare de 4 milioane de lei, transmite news.ro.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, din 2013 şi până în prezent, prin intermediul grupării din care făceau parte 7 persoane, s-au valorificat pe teritoriul naţional parfumuri contrafăcute provenite din Turcia, în valoare de peste 4.000.000 lei, fiind utilizate în acest scop mai multe site-uri web de profil. ”Pentru punerea în circulaţie a parfumurilor contrafăcute, gruparea infracţională a deschis conturi şi pe 3 platforme de comerţ online. În conţinutul acestor site-uri au fost publicate date nereale care atestă calitatea şi originalitatea produselor comercializate. Totodată, pentru a da o aparenţă de legalitate şi un plus de credibilitate activităţii desfăşurate, a fost înfiinţată şi o societate comercială, având ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet, însă operaţiunile de aprovizionare şi livrare a produselor contrafăcute s-au desfăşurat exclusiv prin intermediul unei firme curierat, iar operaţiunile de încasare a contravalorii parfumurilor contrafăcute s-a realizat prin conturile unor persoane fizice interpuse”, se arată în comunicat. 

În urma percheziţiilor domiciliare făcute în Timişoara, Bucureşti şi Băbeni (Vâlcea), la 3 dintre membrii grupării infracţionale au fost găsite importante cantităţi de produse contrafăcute, respectiv parfumuri purtând mărci identice sau similare cu alte mărci înregistrate, precum şi diverse sume de bani şi carduri bancare. ”Astfel, la inculpatul B.S.I. au fost identificate 3.948 parfumuri, la inculpatul D.I., au fost identificate 239 parfumuri, iar la inculpatul F.C.C. au fost identificate 1242 parfumuri şi 757 mostre parfum, toate acestea fiind contrafăcute însă purtând o marcă identică sau similară cu alte mărci înregistrate pentru produse identice ori similare. De asemenea au mai fost ridicate şi sumele de 2.400 de euro, 10.500 lei, o plantă de cannabis, precum şi holograme, etichete, coduri de bare, carduri bancare, facturi şi diferite înscrisuri”, mai arată sursa citată. Persoanele implicate urmează să fie audiate de procurorii DIICOT Mehedinţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cafteală în fiorduri cu rușii între frații Mungiu

    ”SIE, trezește-te! Rușii sunt în spatele campaniilor antioccidentale sub...

    Vučić: Mâine mă voi întâlni cu cel mai important om din lume

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a vorbit de la Beijing...

    Inflația va face ravagii în Europa de Est. România, cea mai prost plasată

    Guvernatorul băncii centrale a Cehiei, cea mai stabilă econo­mie...

    New York Times: Bibi și-a pierdut influența în criza iraniană

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a pierdut influența în coordonarea...

    Bucureștiul și Max Korzh

    Sîmbătă seara, Bucureștii au găzduit unul dintre cele mai...

    Surpriza de la Noaptea muzeelor

    Mii de vizitatori, predominant tineri, familii cu copii, dar...

    Cine va negocia din UE cu Rusia

    Uniunea Europeană se pregătește pentru discuții la nivel înalt...

    Memorandumul între Statele Unite și Iran include deblocarea a 25 de miliarde de dolari

    Memorandumul de înțelegere finalizat între Statele Unite și Iran...

    Articole relationate

    Categorii populare