spot_img
12.2 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăAnalizeDIICOT îl vizează din nou pe Varujan Vosganian

DIICOT îl vizează din nou pe Varujan Vosganian

-

Procurorii DIICOT urmează să dispună disjungeri ale cauzei în ceea ce-i privește pe omul de afaceri Ioan Niculae și societatea Interagro, dar și pe fostul ministru Varujan Vosganian, potrivit rechizitoriului întocmit în dosarul privind delapidarea societății Romgaz.

În cazul lui Ioan Niculae și a societății Interagro, disjungerile ar urma să fie dispuse cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

- Advertisement -

„În perioada anilor 2005-2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Niculae Ioan, fiind persoana ce a controlat societatea și care a fost acționar majoritar, împreună cu persoana juridică SC Interagro SA, au schimbat și au transferat bunurile cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, cu referire la cantitatea de gaze naturale obținute prin delapidarea persoanei vătămate SNGN Romgaz SA, prin modalitatea alternativă a însușirii pentru altul, în concret prin obținerea gazelor naturale de valoarea discounturilor de la persoana vătămată anterior precizată, ce nu se cuveneau, prin încheierea unui număr de 55 de contracte de livrare / acte adiționale la contactele de livrare /contracte de tranzacție de gaze naturale, valoarea bunurilor astfel primite fiind în sumă totală de 282.630.330,49 lei”, se arată în rechizitoriu.

Conform aceleiași surse, ulterior dobândirii gazelor naturale de valoarea dicounturilor, în scopul de a se disimula valoarea ilicită a acestora pentru crearea unei aparențe de legalitate, societatea Interagro a comercializat toată cantitatea de gaze obținute ca urmare a săvârșirii infracțiunii, fie prin vânzarea directă prin practicarea unui adaos comercial de 12% și obținerea de bani, fie prin încheierea de contracte de procesare cu șase combinate de îngrășăminte chimice, pe care le-a valorificat ulterior, atât pe piața internă, cât și pe cea externă.

- Advertisement -

„Astfel, cu privire la infracțiunea de spălare a banilor privind acțiunea în concret de schimbarea a destinației gazelor naturale obținute prin delapidare și ulterior urmate de obținerea de îngrășăminte chimice de la cele șase combinate, se apreciază că cercetările nu au fost definitivate”, se mai menționează în rechizitoriu.

În ceea ce-l privește pe Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei și Comerțului între 12 decembrie 2006 și 5 aprilie 2007, ministru al Economiei și Finanțelor între 5 aprilie 2007 și 22 decembrie 2008, procurorii arată că au fost administrate probe noi ce indică săvârșirea unor infracțiuni.

„Având în vedere că în cauză nu a fost primită autorizarea/avizarea necesară, dar având în vedere că în cauză s-au administrat probe noi ce ar duce la unele indicii privind săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat în modalitatea sprijinirii și complicitate la delapidare (infracțiuni ce au fost reținute în ordonanța de schimbare a încadrării juridice din data de 01.09.2016 cu privire la inculpații din dosar) se va proceda la disjungerea cauzei sub acest aspect, iar ulterior în dosarul nou format, în funcție de probatoriul administrat suplimentar, se va analiza oportunitatea și necesitatea solicitării către Parlamentul României a unui aviz de începere urmărire penală in personam”, se arată în rechizitoriu.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img