COMENTARIU DE CONTELE DE SAINT GERMAIN (PRELUARE BLOG)
Nu cred că există perioadă mai neagră în istoria modernă a României decât aceea începută în mandatul lui Traian Băsescu și incă neterminată.
Dintr-o defecțiune de GPS sau poate dintr-un calcul… infernal, în anul 2005 diavolul a hotărât să se întruchipeze într-un român. Ubicuu cum îl știm, el avea replici prin multe gheene ale planetei, dar, la București, el a încercat să-și ascundă sluțenia (fizică și de caracter) sub masca unui dictator lăcrimos, chinuit de democrație. Cu numele de scenă Traian. Și a mai avut, cu această ocazie, o idee năstrușnică, inspirată de feminismul militant: să facă și un dublu femeiesc acestui titular de rol. A botezat-o Monica, pentru poporul spectator.
Așadar un diavol cu două avataruri: Traian Băsescu și Monica Macovei. Am simțit (și încă mai simțim) pe pielea noastră ce înseamnă „diavolul cuplu”: agresivitate și violență brută pe de o parte, cruzime și fanatism din material de camuflaj (nu îl putem numi „fanatism de catifea”) pe de alta.
În toată această perioadă noi l-am văzut pe Traian Băsescu ca fiind jupânul smoalei. Monica Macovei apărea, ștearsă, pe fundalul imaginii, mestecând la fiertura din cazanele justiției, printre atâția alți împielițați din figurație.
A trebuit mult timp și o schimbare de președinte ca să ne dăm seama de lucrarea subtilă a lui Scaraoțchi cel unic și inventiv: jumătatea femeiască a întrupării sale românești, Monica, fusese tot timpul, de fapt, creierul și tartorul transformării justiției în cea mai perversă armă de luptă politică.
Pe întreaga durată a acestui proces, Traian Băsescu, se vede acum, a fost un biet papagal infatuat pe care șmecheri cu ceva glagorie din jurul său l-au folosit, lingușindu-l, pentru a-și face jocurile lor de putere pe termen lung.
T.B. i-a dat mână liberă Monicăi Macovei, în 2005, să organizeze justiția română după cum credea ea mai bine. Și a organizat-o! A ales după criterii absolut personale și sectare șefii de parchete (și nu numai), pe care i-a înscăunat printr-un pocnit din degete, cât ai zice „pește”, prin ordonanță de urgență. Ce dezbatere publică, ce trecere prin Parlament… Rapid, eficient, fără chinurile facerii. Apoi s-a împuternicit unic beneficiar al arhivei SIPA și a primit astfel, direct la mână, hățurile principalilor judecători și procurori cu care să instituie printre puternicii zilei teroarea cătușelor.
Apoi, când din punct de vedere „cadre” lucrurile au fost aranjate, T.B. i-a dat mână liberă lui Florian Coldea, după 2010, să desăvârșească planul Macovei: adică să organizeze și să facă operațional binomul SRI – DNA. Cât mai rapid și cât mai eficient.
Abia acum, după trecerea atâtor ani și producerea mai multor evenimente aparent bizare (dar, în realitate, programate cu cinism), ne dăm seama de existența, în cabala lui Scaraoțchi, a unui diavol cu fustă, Monica, și de rolul său decisiv în terfelirea gravă a istoriei noastre recente.
Să ne rezumăm la esență.
Monica Macovei a adus-o în scenă pe necunoscuta Laura Kovesi și a plantat în toate posturile cheie, de la Ministerul Justiției până la Parchetul General, de la CSM până la Inspecția Judiciară, oamenii ei.
Monica Macovei a impus-o ca ministru al justiției, în guvernul Cioloș, pe necalificata Raluca Prună, o fostă secretară a ei, a cărei prestație ministerială va rămâne în analele guvernamentale ca probă suculentă de prostie cu ștaif, de slugărnicie și de autosuficiență.
Monica Macovei a manipulat și continuă să manipuleze grosolan, după bunul său plac, persoane influente din Parlamentul European; organizează la Bruxelles (din poziția ei modestă de simplu europarlamentar, dar și din poziția de poză, unde stă la dreapta lui George Soros!), conferințe și luări de poziție anti PSD și anti legile justiției în care se minte și se dezinformează cu o relaxare ce trădează de la o poștă înalta protecție de care se bucură.
Și iată, recent, dovadă că încă mai este la butoane importante, Monica Macovei a reușit să impună la interimatul șefiei DNA tot o fostă favorită a sa: doamna Anca Jurma. Care, în linia binecunoscută a numirilor venite pe filiera Macovei, este fiica unui fost procuror important al României de pe vremea justiției ceaușiste. După modelul Laura Kovesi, sau Raluca Prună, sau chiar al ei înseși, Monica Macovei.
De-asta spuneam la început că Băsescu a fost doar un Aghiuță de rang doi, un buldozer infatuat și lingușit care, lăsându-și prostește exploatat viciul puterii, i-a împuternicit pe alții până acolo încât i-a scăpat de sub orice control. Ca dovadă că acum recunoaște în câte probleme importante l-au intoxicat cu informații false serviciile lui Coldea, ca dovadă că acum regretă că numirile în demnități cheie au fost făcute atât de negândit incât să se ajungă la situația că „trei de-ai mei să îi aresteze pe alți trei de-ai mei”.
Tot se afirmă în ultimele zile că, prin demiterea Laurei Kovesi, a fost distrus și ultimul punct de sprijin al binomului, că, în fine, putem acum vorbi despre binom la trecut.
Este, după părerea mea, o eroare. Destul de întâlnită în momentele euforice când, din entuziasm, se confundă o victorie de etapă cu câștigarea războiului.
Eu cred că eminența cenușie din spatele binomului SRI – DNA a fost și încă mai este Monica Macovei. Nu pe persoană fizică, ci cu delegație înaltă.
Băsescu a dispărut, Coldea a dispărut, acum a dispărut și Kovesi. Cu toate acestea statul paralel și principalul său instrument de forță, binomul, încă opun rezistență. Taica Lazăr ascultă în continuare, smerit, ordine venite pe canalele la care a fost instruit să asculte. Secția de procurori de la CSM este mai părtinitoare și mai violentă decât oricând. ONG-urile sorosiste dau în clocot de atâta combativitate justițiaristă. Cum se observă, încă există o apă a vieții cu care se nutresc (și chiar se dopează) acești apostoli ai dreptății. Cine le furnizează această apă a vieții și cine îi mai coordonează dacă vestiții lor lideri, pe care i-am numit mai sus, au fost eliminați din joc?
Ultimul bastion al diavolului a rămas avatarul său cu fustă, Monica Macovei.
La cât rău a făcut și încă face această persoană României, merită mai multă atenție (în vederea succesului exorcizării) decât cădelnițarea cu care se încearcă acum afumarea ei. De exemplu, urgentarea și aprofundarea anchetei privind arhiva SIPA.
