DEZVĂLUIRI REUTERS: Juncker i-a scris lui Putin pentru a strânge relaţiile cu Rusia

Jean-Claude Juncker, şeful CE, i-a trimis o scrisoare preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, în care îi sugerează intensificarea relaţiilor comerciale între UE şi Uniunea Economică Eurasiatică, o manevră care ar putea stârni nemulţumirea unor state est-europene ce au relaţii tensionate cu Moscova, transmite Mediafax.

Potrivit agenţiei Reuters, Jean-Claude Juncker i-a scris lui Vladimir Putin zilele trecute, pledând pentru intensificarea relaţiilor comerciale între Uniunea Europeană şi Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), o organizaţie economică şi politică ce este condusă de Rusia.

Juncker condiţionează accelerarea schimburilor comerciale de stabilizarea situaţiei în estul Ucrainei, unde are loc de un an şi jumătate un conflict separatist soldat cu peste 7.000 de morţi.

Iniţiativa preşedintelui Comisiei Europene evidenţiază importanţa pe care o acordă relaţiilor bune dintre UE şi Rusia. „Spre regretul meu, relaţiile Uniunii Europene cu Rusia nu s-au putut dezvolta în ultimul an”, i-a scris Juncker lui Putin.

Jean-Claude Juncker a explicat că le-a cerut funcţionarilor Comisiei Europene să identifice modalităţi pentru apropierea Uniunii Europene de Uniunea Economică Eurasiatică.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a explicat că Jean-Claude Juncker i-a scris lui Vladimir Putin după ce au discutat cu ocazia summitului G20, subliniind că liderul UE nu a făcut niciun nou angajament.

Însă iniţiativa preşedintelui Comisiei Europene riscă să atragă criticile unor state est-europene care au relaţii tensionate cu Rusia.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Articole relationate

    Categorii populare