spot_img
0.5 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăExterneDezvăluiri: Nu numai teroriști ISIS vin în Europa, dar și membrii ai...

Dezvăluiri: Nu numai teroriști ISIS vin în Europa, dar și membrii ai temutei Shabiba

-

Indiciile că în rândurile refugiaților ajunși în Europa se strecoară și persoane fidele regimului Bashar al-Assad bănuite de comiterea unor atrocități în timpul războiului din Siria se înmulțesc, după temerile privind posibile infiltrări ale unor teroriști printre imigranții veniți pe continentul european, relatează joi AFP, conform Agerpres.

- Reclama -

‘Există criminali de război care își găsesc refugiul în Franța și în Europa’, a declarat recent în fața deputaților francezi un medic franco-sirian, membru al unui ONG care desfășoară activități umanitare în Siria. Și un angajat sirian al unui alt ONG a declarat agenției France Presse, sub protecția anonimatului, că a identificat cu certitudine pe insula Kos, în Grecia, mai mulți militanți ai regimului Assad care au sosit acolo într-un grup de refugiați.

- Advertisement -

Astfel de mărturii întăresc ipoteza prezenței printre refugiați a membrilor ‘shabiba‘, o miliție fidelă președintelui Bashar al-Assad, acuzată de opoziție de comiterea celor mai oribile crime, inclusiv asupra civililor bănuiți de disidență. Combatanții recrutați pentru a deveni membri ai acestei unități sunt cei mai mulți de confesiune alawită, comunitatea religioasă șiită din care face parte și Assad.

De altfel, unii dintre refugiații sirieni ajunși în Europa au venit direct din Siria, nu din taberele situate în țările vecine. O pagină pe Facebook în limba arabă, intitulată ‘criminali, nu refugiați’ este consacrată militanților shabiba. Gestionată de sirieni revoltați de sosirea acestor ‘torționari’ în Europa, pe această pagină se regăsesc descrieri cu poze a zeci de combatanți sirieni pro-Assad sau voluntari șiiți irakieni care au luptat în Siria.

- Advertisement -

Unii sunt văzuți cu arma în mână în fața portretelor cu președintele sirian sau călcând la propriu peste cadavre. Apoi, aceiași indivizi apar în imagini surprinse în Europa, la terasă, la piscină, ori cu un rucsac în spate la Berlin în fața porții Brandenburg. ‘Am avut această inițiativă în urma mărturiilor refugiaților sirieni, stupefiați că, în inima Europei, au întâlnit și recunoscut chipurile unora dintre călăii lor’, afirmă unul dintre cei care întrețin acest cont, estimând că până în prezent circa 500 de astfel de criminali și-au găsit refugiu în Europa, mai ales în Germania și Austria.

Chiar dacă autenticitatea acestor imagini nu este deocamdată confirmată, informațiile venite dinspre Siria arată că tot mai mulți tineri din comunitatea alawită fug din țară pentru a nu fi încorporați în armată, iar printre aceștia se pot strecura și foști combatanți shabiba, afirmă politologul Ziad Majed, specialist în probleme siriene.

Însă identificarea acestora este foarte dificilă, mai ales că, în interviurile din timpul examinării cererilor de azil, mulți refugiați mint atât în privința identității, cât și a trecutului lor.

Prin urmare, ‘în condițiile haosului actual din Europa, unde practic nu mai există nicio formalitate la intrare, nu ar fi de mirare’ ca foști militanți ai regimului de la Damasc să fi reușit să-și găsească un refugiu, recunoaște o sursă anonimă implicată în gestionarea acestei crize.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img