spot_img
-1.1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăBasarabiaDEZVĂLUIRI INTERESANTE: Ruşii au premeditat scandalul Rogozin

DEZVĂLUIRI INTERESANTE: Ruşii au premeditat scandalul Rogozin

-

Pe aeroportul din Chişinău nu era pregătită nici o primire oficială vineri după amiază pentru vicepremierul rus Dmitri Rogozin. Salonul oficial nu era rezervat vizitei, nu existau maşini oficiale trimise să îl primească şi să transporte delegaţia rusă cu care acesta venea în Republica Moldova, a declarat vineri seară la Realitatea TV Dan Dungaciu, specialist în Moldova şi membru al unui grup care studiază propaganda rusească.

- Reclama -

Dungaciu a sugerat astfel că Rogozin şi Moscova au premeditat scandalul cu România privind tranzitarea avionului de linie S7 de la Moscova la Chişinău şi că ruşii şi moldovenii nu pregătiseră primirea oficială a acestuia în capitala Republicii Moldova.

- Advertisement -

Şi alte informaţii sugerează premeditarea scandalului.

Scandalul foloseşte în special propagandei interne ruse, mai ales după ce Congresul SUA a votat noi sancţiuni împotriva Moscovei.

- Advertisement -

În plus, Vladimir Putin se află în campanie electorală.

Mai mult, a spus Dungaciu, Rogozin nu e declarat persona non grata în Republica Moldova, dar este pe o listă neagră a UE. 

Rogozin şi-a anunţat de altfel plecarea de la Moscova spre Chişinău cu o cursă pe linie pe facebook ceea ce confirmă premeditarea refuzului de a tranzita spaţiul aerian românesc.

„În timpul zborului dispeceratul român de la Bucureşti a luat legătura cu dispeceratul avionului, pentru a preciza lista pasagerilor şi pentru a se convinge că la bordul avionului se află delegaţia rusă şi liderul ei. După aceasta am fost anunţaţi că ne este interzis să intrăm în spaţiul aerian al României”, a relatat Rogozin, conform deschide.md.

Dmitri Rogozin era așteptat la Chișinău de președintele Igor Dodon, împreună cu care urma să participe la o ceremonie organizată la Tighina, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la lansarea misiunii de menținere a păcii în Transnistria, în 1992.

România a interzis survolarea spaţiului său aerian pentru avionul în care se află vicepremierul rus Dimitri Rogozin. Vicepremierul Rus Dimitri Rogozin a scris pe Twitter că această decizie a pus în pericol vieţile pasagerilor, încheindu-şi postarea cu ameninţarea: „Aşteptaţi răspuns, nemernicilor!”. Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon a declarat într-o conferinţă de presă că decizia este una internă a autorităţilor române, dar a întrebat de ce au fost ţinuţi în aer sute de cetăţeni moldoveni. El l-a acuzat si pe deputatul român Constantin Codreanu că a organizat o manifestaţie anti-Rogozin la Aeroportul din Chişinău. 

„Ministerul rus de Externe a adresat protestul însărcinatului cu  afaceri al României în Rusia  Viorel Cojocaru, ca urmare a interdicţiei impuse de autorităţile române cu privre la traversarea spaţiului său aerian de către un avion de pasageri al companiei aeriene Globus, care asigura un zbor regulat de la Moscova la Chişinău”, a anunţat ministerul.

MAE rus  a subliniat că securitatea  a peste 160 de pasageri a fost pusă în pericol, iar ei nu au reuşit să ajungă la destinaţie la timp.

Moscova califică incidentul drept „o provocare deliberată care afectează în mod serios relaţiile bilaterale”.

„Am cerut autorităţilor române o să facă o anchetă minuţioasă cu privire la acest incident şi să ofere părţii ruse explicaţii relevante”, a mai precizat MAE rus, conform TASS.

Vizita viceprim-ministrului rus Dimitri Rogozin în Republica Moldova, care ar fi trebuit să aibă loc vineri, a fost afectată de refuzul României de a permite cursei regulate de pasageri S7-157 Moscova-Chişinău având la bord delegaţia rusă să îi survoleze teritoriul sub pretextul că ar transporta o persoană „aflată pe lista neagră”, explică TASS.

Avionul a făcut o escală la Minsk, de unde vicepremierul a luat o cursă Aeroflot cu destinaţia Moscova.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img